Barajul hidrotehnic de pe valea Govăjdiei (Runcului) a fost construit odată cu prima hidrocentrală industrială din Ardeal, înființată la începutul anilor 1900 la Cățănaș. Aceasta se află la aproximativ cinci kilometri în aval de dig și la zece kilometri de orașul Hunedoara, scrie ZHD.
Turbinele de la centrală erau de tipul Voith, fabricate în anul 1909 la Sankt Pölten, Austria, și puneau în funcțiune două generatoare cu o putere instalată de până la 500KW.
Centrala a funcționat până în anii 2000 și asigura energia necesară pentru așezările din zona Govâjdiei, Ghelariului și Hunedoarei, dar și pentru exploatările miniere din împrejurimi și chiar pentru Uzinele de Fier din Hunedoara.
Barajul și stația electrică de la Cățănaș au fost legate printr-un canal betonat folosit ca aducțiune. Diametrul canalului era de peste un metru, iar lungimea de 4 kilometri.
În anii 2000, cei care aveau în grijă amenajarea hidroenergetică au luat atât turbinele hidrocentralei, cât și clapeta de fier a barajului, pentru a le duce la sediul din Hațeg al sucursalei Hidroelectrica, potrivit unui localnic.
„Acest baraj era foarte util în trecut, pentru a preveni inundațiile și acumularea de aluviuni pe râu. Mai sus de Furnalul de la Govâjdia se afla halda carierei de la Crăciuneasa, din care se deversau reziduuri în râu. Aluviunile ajungeau până la baraj, care era adesea curățat”, a spus bărbatul.
„Construcția este una de epocă. S-au păstrat câteva din componentele ei și mai poate fi pusă în valoare, ca atracție turistică”, a mai susținut bărbatul.
Turiștii care ajung astăzi pe valea Govâjdiei au șansa să vadă, ascunse între versanţii abrupţi şi în pădure, rămăşiţele hidrocentralei, un apeduct construit pe traseul aducțiunii acesteia și barajul, toate vechi de aproape 120 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA