Data publicării:

Cel mai rapid rechin din lume, amenințat de pescuitul excesiv

Autor: Darius Muresan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Dovezile obținute cu ajutorul sistemelor de localizare prin satelit au demonstrat că rata de mortalitate prin pescuit a celui mai rapid rechin din lume a fost dramatic subestimată până în prezent, se arată într-un studiu realizat în Statele Unite și publicat în "Journal Proceedings of the Royal Society B", citat luni de Science Daily, potrivit Agerpres.

Rata de mortalitate prin pescuit a rechinului mako cu înotătoare scurte din vestul Atlanticului de Nord este considerabil mai mare decât se estimase inițial pe baza raportărilor primite de la unitățile de pescuit care capturau accidental astfel de exemplare, se arată în studiul realizat prin intermediul sistemelor de localizare prin satelit de către o echipă de oameni de știință de la Institutul de Cercetare Guy Harvey (GHRI) al universității americane Nova Southeastern și de la Universitatea Rhode Island.

"Până acum, datele obținute pentru a determina rata de mortalitate prin pescuit, un parametru-cheie utilizat ca indicator al sănătății efectivelor de rechini, au depins în cea mai mare parte de raportările proprii primite de la pescari", potrivit lui Mahmood Shivji, unul dintre autorii principali ai cercetării și director al GHRI. "Problema constă în faptul că nu toți pescarii raportează în același mod, iar unii dintre ei pot chiar să subraporteze capturile de rechini mako, astfel că fiabilitatea acestor date este îndoielnică", a adăugat acesta, conform Science Daily.

"Urmărirea prin satelit a rechinilor mako și chiar a altor specii de pești poate fi o modalitate eficientă în privința timpului și care nu mai depinde de datele colectate de unitățile de pescuit", a explicat Michael Byrne, autor principal al lucrării . Acesta a precizat că datele obținute astfel au demonstrat că rechinii mako au pătruns în zone gestionate de 19 țări, acest lucru "subliniind cât de important este ca statele să conclucreze îndeaproape pentru a contribui la gestionarea și conservarea acestor călători oceanici pe distanțe lungi".

Datele colectate indică faptul că 30% dintre cei 40 de rechini urmăriți prin satelit au fost capturați de vasele de pescuit. După realizarea unui model privind probabilitatea ca un rechin mako să supraviețuiască timp de un an fără a fi capturat (o șansă de 72%) și după estimarea a șanselor de mortalitate prin pescuit, cercetătorii au determinat că rata la care rechinii mako cu înotătoare scurte au fost omorâți în urma activității navelor de pescuit a fost de fapt de zece ori mai mare decât se credea anterior, o cifră considerată "uriașă din punct de vedere al conservării și protecției" de Bradley Wetherbee, om de știință la Departamentul de Științe Biologice al Universității Rhode Island, membru al GHRI.

La nivel mondial, efectivele a numeroase specii de rechini au înregistrat un declin, exploatarea excesivă a resurselor piscicole fiind principala cauză, mai arată sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel