Data actualizării:
Data publicării:

Acum este cel mai prost moment pentru un credit imobiliar. Scenariul mult așteptat de românii care vor o locuință: Foarte probabil ca prețul să scadă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

Românii care vor să-și cumpere o casă ar trebui să mai aștepte puțin. 

Dobânzile din România, la nivel scăzut, deși unii români au rate duble

Majorarea dobânzii cheie scumpește banii și reduce cererea, subliniază economistul Iancu Guda, care afirmă că ”mai există o armă pe care BNR o folosește, o armă secundară: stabilitatea cursului. O depreciere a monedei naționale față de euro ar scumpi importurile și ar pune presiune și mai mare asupra creșterii prețurilor. Dobânzile vor continua să crească, dar să știți că sunt la nivel scăzut, chiar dacă oamenii resimt o scumpire a ratelor, chiar o dublare în unele cazuri. Problema este că există gospodării care s-au îndatorat prea mult, aproape de gradul de 40%, salariile nu le cresc proporțional cu creșterea costurilor și atunci resimt mai puternic”. 

ROBOR a intrat în faza de platou

”Dar dobânzile, de fapt, sunt mici. Dacă ne uităm pe ultimul deceniu, inflația medie în România pe 2010 - 2020 a fost undeva la 2,8%. ROBOR a fost 3,3%, deci ROBOR a fost, în general, peste inflație. Acum, inflația este de 16%, ROBOR este 8%, deci la nivel foarte scăzut raportat la inflație” a mai spus Iancu Guda. Economistul mai spune că ROBOR este ”în zona de platou”, anticipând că nici ROBOR, dar nici inflația nu vor mai avea creșteri semnificative.

”Practic, avem o anomalie, dobânzile sunt la jumătate față de inflație și este un lucru bun, pentru că dacă BNR ar fi crescut atât de agresiv dobânda cheie și ROBOR-ul se ducea la 15%, vă dați seama că intram într-o recesiune și multe gospodării erau sufocate” a mai spus Iancu Guda. 

Nu e momentul pentru un credit imobiliar. Ipoteză pentru 2023: scad prețurile

Întrebat dacă și-ar face acum un credit imobiliar, economistul a răspuns, în intervenția de la Digi24: ”Nu, dacă stai 3 ani în chirie este același lucru cu dacă ai lua un credit. 95% din ratele plătite la bancă în acest interval se duc la dobândă. Dacă stai în chirie, 100% din banii plătiți se duc la proprietar, iar dacă iei un credit, 95% se duc la bancă. Deci, în următorii trei ani, având în vedere atât de multe incertitudini care există, în niciun caz nu m-aș îndatora pe un credit pe 30 de ani cu o dobândă foarte mare”. În plus, Iancu Guda anticipează o scădere a prețurilor în imobiliare, el afirmând că ”în imobiliare, cererea deja se vede că scade și oferta rămâne, din inerție, crescută, pentru că au fost autorizații în creștere acum 2-3 ani, care abia acum livrează în piață locuințele, fiind în creștere pe ofertă, deci este foarte probabil ca prețul să scadă”. 

Amintim că Iancu Guda a fost unul dintre analiștii economici care a anticipat din timp ceea ce avea să urmeze în acest an, respectiv creșterea masivă a ratelor. Vezi aici: Scenariu negru pentru români. Iancu Guda anticipează cel puțin o DUBLARE a dobânzilor. Creștere a ratelor lunare cu 50%

Citește și: Anunțul momentului de la BNR pentru toți românii cu credite

”Dacă aș avea un copil care vrea să ia credit acum, ca să-și ia o casă, nu l-aș lăsa”

În timp ce unii economiști recomandă trecerea de la ROBOR la IRCC, alții nu susțin această variantă, anunțând un 2023 în care ”se întoarce roata” sau, cu alte cuvinte, un 2023 în care IRCC-ul va fi comparabil - dacă nu mai mare- decât ROBOR-ul, care se pare că va cunoaște o pantă descendentă odată cu scăderea ratei inflației. În contextul unui viitor incert economic, cu un IRCC sensibil, la care se raportează toate creditele imobiliare actuale, ce fac românii? Își cumpără ei o casă sau nu? Piața se pare că a scăzut, asta deși, în context european, România ar fi sub media scumpirilor. Citește aici continuarea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel