Cel mai bun remediu după excesele alimentare de Crăciun: se prepară rapid și este delicios
În timpul sărbătorilor, în special de Crăciun și de Revelion, se întâmplă să exagerăm cu mâncarea.
De obicei, ne ajută ceaiurile din plante sau anumite medicamente. Dar există și un alt mod mai ușor cu care putem ajuta digestia după o cină în care am exagerat cu mâncarea.
Cel mai rău lucru pe care îl putem face după o cină în care am mâncat prea mult este să ne culcăm. Dacă că este nevoie de 2 ore pentru a digera o masă ușoară, atunci va dura cel puțin 4 ore pentru o masă copioasă. Iar dacă am exagerat cu mâncarea, ar trebui să așteptăm chiar și 6 ore.
Cum să reduci stresul? Patru moduri ușoare pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit
Așadar, ar trebuie să ne mișcăm, să ne plimbăm sau să avem o activitate pentru a accelera metabolismul. Deseori, prietenii sugerează să bem un pahar cu apă cu suc de lămâie. Dar trebuie să fim atenți.
Pe lângă faptul că se poate complica digestia, consumul exagerat de suc de lămâie poate duce la episoade de reflux gastroesofagian. Aciditatea stomacului este deja mare, iar consumul sucului de lămâie nu este tocmai potrivit.
Mai bine ar fi să consumăm un ceai de plante. Fenicul și rozmarinul, menta, lemnul dulce și salvia, scorțișoara, ghimbirul și portocala sunt arome și alimente care ajută digestia. Un ceai fierbinte din plante ne-ar putea liniști.
Rozmarinul, planta care a salvat mii de oameni. Iată cum se poate folosi
Pentru a obține rezultate satisfăcătoare ar trebui să ne schimbăm alimentația în zilele următoare. Putem consuma legume, care conțin vitamine și minerale.
Iată o rețetă, făcută din ingrediente naturale, bogate în proprietăți benefice:
Avem nevoie de 125 ml de iaurt grecesc și arpagic. Iaurtul grecesc are beneficii pentru intestine și stomac, deoarece le ajută să absoarbă substanțe complexe precum carbohidrații și fibrele. Arpagicul este ușor laxativ și ne poate scuti de constipație din cauza supraalimentării, dar este excelent și pentru accelerarea digestiei.
În iaurtul grecesc punem 20 ml de ulei de măsline și două linguri de suc de lămâie. Adăugăm arpagicul tocat, împreună cu pătrunjelul tocat. Asezonăm cu sare și piper. Apoi, mixăm bine și obținem o băutură delicioasă și sănătoasă.
Înlocuiește cafeaua cu aceste băuturi și îți vei ajuta organismul: vei fi plin de energie și sănătos
Dacă am exagerat cu prânzul, am putea folosi acest preparat pentru cină, pe care îl putem consuma cu tulpini de țelină.
Un ceai de mușețel înainte de culcare ne ve vindeca de tot. A doua zi să mergem la plimbare și cheful va fi doar o amintire. Metodele naturale și simple sunt întotdeauna cele mai bune pentru a ne proteja corpul de boli.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News