Data publicării:

CEDO: Ungaria trebuie să le permită cetăţenilor străini să-şi schimbe genul

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis joi că Ungaria a încălcat drepturile unui bărbat transgender iranian prin faptul că a refuzat schimbarea numelui şi genului înregistrate oficial, informează dpa. 

CEDO a notat că bărbatul respectiv fusese născut femeie în Iran, în anul 1987, dar a afirmat că s-a identificat drept bărbat de la o vârstă timpurie. El a primit azil în Ungaria în anul 2015, întrucât a fost persecutat în Iran din cauza identităţii sale de gen. Totuşi, atunci când a solicitat în anul următor schimbarea numelui şi genului oficiale, autorităţile i-au comunicat că nu există nicio procedură pentru a face acest lucru în cazul refugiaţilor.

În iunie 2018, Curtea Constituţională a Ungariei a confirmat că nu există niciun temei juridic pentru recunoaşterea schimbării numelui sau a genului pentru cetăţenii străini rezidenţi legal. Situaţia a fost neconstituţională şi în aceste condiţii s-a solicitat parlamentului să găsească o soluţie până la finalul lui 2018, dar potrivit CEDO aleşii ungari nu au dat curs până acum acestei cereri.

CEDO a explicat că, prin faptul că nu i-a oferit bărbatului acces la procedura juridică de recunoaştere a genului, Ungaria a încălcat fără niciun motiv dreptul lui la respectarea vieţii private. Conform hotărârii CEDO, autorităţile ungare vor trebui să-i plătească bărbatului daune în valoare de 6.500 euro, notează Agerpres. Decizia nu poate contestată în apel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel