Data publicării:
Ceaiuri pentru răceală și gripă. Remedii naturale eficiente
Dacă simți că te-a luat răceala, aceste ceaiuri îți pot ameliora simptomele. Iată lista completă.
Există peste 200 de tulpini de virusuri gripale de tip A, B și C care se transmit prin aer sau prin contact direct, scrie spitalulbuzau.ro. Primele simptome ale unei răceli sunt tusea seacă, dureri sau usturime în gât, înroșirea mucoasei faringiene. Antibioticele sunt indicate doar în suprainfecțiile bacteriene care pot degenera dintr-o răceală banală. Persoanele bine alimentate, sănătoase în general, se pot trata cu remedii naturiste, care au efecte mai blânde, comparativ cu medicamentele sintetice.
Ceaiurile, siropurile și vitaminele sunt cele mai utilizate în acest sens. Se folosesc plante cu efecte neurosedative și antiinflamatoare - pentru calmarea durerilor -, emoliente, expectorante, sudorifice și antitusive. În primele zile de la instalarea răcelii sau gripei, se recomandă o dietă ușoară, bogată în lichide (ceaiuri, supe calde, sucuri de legume și fructe).
Vezi și: Ceaiuri pentru constipație. 10 laxative naturale
Cum îți desfunzi nasul fără medicamente. Remedii naturale excelente
Ceaiuri recomandate pentru răceală
Ceai din flori de tei și soc - câte 2 lingurițe la 1 cană de apă clocotită. Se administrează 2-3 căni/zi;
Ceai de busuioc cu miere - se beau 4-5 căni în faza de debut, câte 1 cană din oră în oră. Se adaugă mentă dacă apare febră. Se pot face și inhalații cu busuioc;
Ceai din soc, tei, mentă, flori de nalbă mare și măceșe.
Ceai de tei, salvie și eucalipt;
Ceai de soc, mușețel, tei, cimbrișor și scorțișoară, cu miere;
Vezi și: Ceaiurile care te scapă de celulită. Le găsești în orice plafar
Ceai de soc, tei, păpădie, scoarță de salcie, conuri de hamei;
Ceai de mușețel, lumânărică, porumbar, scoarță de salcie, tei și soc – ajută în infecții gripale.
În ceaiurile recomandate mai sus, se poate adăuga și câte 1 linguriță de scorțișoară și cuișoare, măcinate sub formă de pulbere pentru a mări efectul antivirotic.
Vezi și: Ceaiurile care îți curăță plămânii. Remedii naturale cu plante antivirale
Ceaiul care-ți curăță stomacul, intestinele și rinichii. Este ieftin și la îndemâna oricui
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News