Data publicării:

Cea mai mare teamă a lui Marius Ioniță: Mă transform. E treabă complicată...

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: spectacola.ro
Sursa foto: spectacola.ro

Marius Ioniță, prezentatorul matinalului de la Realitatea Plus, a vorbit despre cea mai mare teamă a sa.

Alegeri prezidentiale 2024

SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Marius Ioniță:  Să zbor. De mic copil, abia învățasem să vorbesc, am știu că eu vreau să zbor. Nici nu puteam să zic pilot de avion. Ziceam pilaf de avion. Încă nu am renunțat la visul ăsta. Până atunci, mă mulțumesc să fiu pasager cât de des pot. Din cauza asta, cei doi ani de pandemie au fost un chin pentru mine.

SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Marius Ioniță:  Cea mai mare cu urmări fizice s-a produs imediat după Revoluția din 1989. Era o iarnă veritabilă, iar eu am vrut să fiu cel mai tare de la scara mea și am încercat niște scheme cu sania. Așa am reușit să îmi secționez coapsa cu blana de la sanie. Din fericire, și piciorul și sania încă funcționează. Iar trăsnaia care putea avea urmari educaționale s-a produs în liceu, când am descărcat un extinctor întreg în laboratorul de chimie, în pauza mare. Eu și colegii mei eram din cap până-n picioare de un alb imaculat. Profesorilor nu le-a plăcut momentul artistic și am intrat în comisia liceului. Prin nu știu ce minune am scăpat fără notă scăzută la purtare. 

SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimbă în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Marius Ioniță:  Nu aș schimba nimic. Pentru că asta ar însemna să fiu alt om în momentul în care îți răspund la aceste întrebari. Și nu vreau. Sunt mulțumit de cum a decurs viața mea și știu că nu există nimic ideal. Tot ce trăim are un rost. Bucuriile, suferința fizică și psihică nu fac decât să ne dezvolte emoțional și sa ne ajute să luam decizii din ce în ce mai bune pentru noi. Bine, ca să reușești asta trebuie să fii sincer cu tine și să îți accepți greșelile și să înveți din ele. 

SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Marius Ioniță:  Îmi e frică de ace și de singurătate. Pentru ace nu exista remediu. Când văd un ac de seringă...mă transform. Cu singurătea e treabă complicată. Chiar dacă sunt unul dintre cei mai norocoși oameni când vine vorba de familie și prieteni, undeva acolo în creier e bine cuibărită teama asta. Că poate cândva o să rămân singur și ce o să mă fac eu atunci? Însă totul e sub control, lucrez cu mine și în timp teama asta a mai scăzut în intensitate. 

SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Marius Ioniță: Ceva de la Hans Zimmer sau Ennio Morriconne. Ah, ce grea e asta! Nu e corect să mă pui să aleg! O să zic Time de la Hans Zimmer si The Ecstasy of Gold de la Ennio Morricone. Și ar mai fi ceva de la WoodKid: Run Boy Run.

SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?

Marius Ioniță: Cred că cel mai penibil a fost când eram la sală și făceam genoflexiuni cu bara în spate și s-au rupt pantalonii. Aici nu vreau să intru în detalii. E suficient că am spus asta. Iar cel mai haios nu e unul singur. Sunt mai multe momente și în mare parte au legatură cu o emisie live. Dar ca întindere, cel mai intens a fost acum vreo 6-7 ani când am început să râd cu partenera de prezentare. Am spus un banc și de acolo s-a declanșat totul. Au băgat publicitate ca să ne potolim, și am revenim după publicitate, iar criza de râs încă era în plină desfășurare. A fost ceva crunt..

Citește mai departe pe spectacola.ro>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel