Urmărește emisiunea live
Cea mai înaltă femeie din lume are peste 2,15 metri
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Cea mai înaltă femeie din lume are peste 2,15 metri.

O tânără din Turcia, în vârstă de 24 de ani, care are o înălţime de 2,15 metri, a fost confirmată de Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă femeie din lume.

Înălţimea fenomenală a lui Rumeysa Gelgi este provocată de o afecţiune numită sindromul Weaver, care provoacă o creştere accelerată şi alte anomalii, a precizat Guinness World Records într-un comunicat.

Gelgi a fost măsurată din nou, în acest an, după ce a fost desemnată cea mai înaltă adolescentă în viaţă din lume în 2014, la vârsta de 18 ani, potrivit CNN.

Din cauza afecţiunii sale, se deplasează de obicei într-un scaun cu rotile, dar poate folosi şi un cadru pentru perioade scurte de timp.

Gelgi doreşte să îşi folosească platforma pentru a informa oamenii despre afecţiuni medicale rare precum Weaver: „Fiecare dezavantaj poate fi transformat într-un avantaj pentru tine însuţi, aşa că acceptă-te pentru ceea ce eşti, fii conştient de potenţialul tău şi fă tot ce poţi!”

Înălţimea ei îi intrigă pe oameni atunci când o văd, dar majoritatea celor care o văd sunt amabili şi o sprijină, a declarat Gelgi pentru Guinness World Records.

„Sursă de inspirație”

„Este o onoare să o primim pe Rumeysa înapoi în cărţile de recorduri. Spiritul ei invincibil şi mândria de a se remarca din mulţime sunt o sursă de inspiraţie pentru noi", a declarat Craig Glenday, redactor-şef al Guinness World Records, în comunicat.

„Categoria de cea mai înaltă femeie în viaţă nu este una care să schimbe foarte des, aşa că sunt încântat să împărtăşesc această veste cu lumea", a adăugat el, notează Mediafax.

Cel mai înalt bărbat e tot din Turcia

Cel mai înalt bărbat în viaţă din lume, Sultan Kösen, este tot din Turcia.


VEZI ȘI: Cum arată plămânii unui vaccinat vs nevaccinat, după trecerea prin boală. "Nu stați acasă cu saturații mici de oxigen!"

 

VEZI ȘI: Controversă cu facturile la energie. "Lumea a votat dreapta care liberalizează, nu plafonează. Fiţi de dreapta până la capăt!"

VEZI ȘI: Cel mai scump fotbalist din lume are 18 ani și valorează 1 miliard de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel