Cea mai ciudată armă de spionaj a CIA. Cum a fost distrusă
CIA a creat în anii 60 o armă ciudată de spionaj, care însă a fost distrusă imediat.
În anii '60, în timpul Războiului Rece, CIA a creat o armă de spionaj ciudată: "pisica acustică", scrie Discovery.com.Informația apare în cartea ”Pisica lui Frankenstein", scrisă de Emily Anthes.
"În cadrul unei operațiuni care a durat o oră, un chirurg veterinar a transformat o pisică într-un spion de elită, implantându-i un microfon în canalul auditiv, un transmițător radio la baza craniului și o antenă subțirea de-a lungul cozii", a declarat Emily pentru Discovery.
Scopul CIA era de a antrena pisica să se așeze lângă diplomați străini, pentru a putea asculta convorbirile acestora.
În cadrul primei testări oficiale, "pisica acustică" a fost dusă într-un parc, cu scopul de a se așeza lângă doi bărbați aflați pe o bancă. Însă în loc să se apropie de aceștia pisica a fugit în stradă și a fost călcată mortal de un taxi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News