Cea mai bogată familie din Marea Britanie, judecată pentru că a cheltuit mai mulți bani pentru câinele lor decât pentru servitori
Cea mai bogată familie din Marea Britanie este judecată pentru că a cheltuit mai mulți bani pentru câinele lor decât pentru servitori.
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie sunt judecați în Elveția pentru că cheltuit mai mulți bani pentru îngrijirea câinelui lor decât pentru servitorii lor, scrie BBC. Familia Hinduja are o avere estimată la 47 de miliarde de dolari și este acum acuzată de exploatare și trafic de persoane.
Cei patru dețin o vilă în cartierul de bogătași Cologny din Geneva și ar fi obișnuit să importe servitori din India pentru a le îngriji copiii și gospodăria. Se presupune că Prakash și Kamal Hinduja, împreună cu fiul lor Ajay și soția sa Namrata, au confiscat pașapoartele acestor persoane și le-au plătit doar 8 dolari pe zi, în contextul în care servitorii ar fi muncit zilnic câte 18 ore. În plus, ei le-ar fi oferit foarte puțină libertate, angajaților fiindu-le interzis să părăsească casa în mare parte din timp.
Deși săptămâna trecută s-a ajuns la o înțelegere financiară cu privire la exploatare, familia va fi în continuare judecată pentru trafic, care este o infracțiune gravă în Elveția. Ei neagă acuzațiile.
Câți bani au cheltuit pentru câinele lor
Săptămâna aceasta, în instanță, unul dintre cei mai faimoși procurori ai Genevei, Yves Bertossa, a comparat cei aproape 10.000 de dolari pe an pe care a pretins că familia i-a cheltuit pentru câinele lor cu suma zilnică pe care o plăteau servitorilor lor. De cealaltă parte, avocații familiei Hinduja nu au negat acuzațiile de salarii mici, dar au spus că aceste aspecte trebuie privite în context - menționând că personalul primea și cazare și mâncare. Nu sunt de acord nici cu acuzațiile privind numărul exagerat al orelor de muncă, susținând că vizionarea unui film cu copiii Hinduja nu poate fi considerată muncă.
Unii foști servitori au descris familia ca fiind una prietenoasă care și-a tratat servitorii cu demnitate. Totuși, acuzațiile conform cărora pașapoartele servitorilor au fost confiscate și că aceștia nu puteau ieși din casă fără permisiune, sunt grave, deoarece familia poate fi judecată pentru trafic de persoane. Procurorul Yves Bertossa cere pedepse cu închisoarea și despăgubiri de milioane de dolari, precum și achitarea taxelor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News