Data publicării:
Ce trebuie să știm despre puii "vopsiţi". Alexandru Cîrîc, ICA: Nu sunt colorați precum ouăle de Paște
Alexandru Cîrîc, directorul Institutului de Cercetare Alimentară, a vorbit despre puii galbeni din magazine.
S-a iscat un adevărat scandal după acuzaţiile lansate de Horia Constantinescu, șeful ANPC, potrivit cărora unii producători "colorează" carnea de pui pentru că aceasta să pară mai naturală şi mai sănătoasă. Oamenii s-au panicat și au crezut că mănâncă din supermarket carne cu vopsea, dar se pare că nu este chiar așa.
Da, e adevărat că unii pui din comerț au o carne mai galbenă, dar acea culoare vine de la mâncarea pe care o consumă puiul. Alexandru Cîrîc, directorul Institutului de Cercetare Alimentară, a explicat cum și de ce capătă carnea această culoare.
"Puii nu sunt efectiv colorați. Nu trebuie să ne gândim că acești pui sunt colorați precum ouăle de Paște sau au crustă galbenă la suprafață. Ei sunt colorați pe o parte printr-o selecție a speciei, dar pe de altă parte prin furajare. Li se dau furaje care conțin în mod natural anumiți coloranți, să spunem carotenul. Li se dau furaje care conțin poate extracte de morcov, poate conțin porumb, furaje care generează prin consum o colorare a pielii și a cărnii.
Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar consuma suc de morcovi zilnic timp de o lună de zile
Să ne gândim că dacă noi consumăm suc de morcovi zilnic timp de o lună de zile, vom avea automat un ten mai închis și este un lucru pe care putem să îl verificăm fiecare dintre noi acasă. În același mod, și puiul, dacă consumă un produs colorat, acest colorant se va metaboliza și va migra în organism, deci acel galben nu este un colorant sintetic care se adaugă la suprafața puiului pentru a-l îngălbeni sau nu ar trebui să fie, din punct de vedere legal", a declarat Alexandru Cîrîc, directorul Institutului de Cercetare Alimentară, pentru Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News