Ce trebuie să știi dacă vii în România în contextul Covid-19
Ce trebuie să știi dacă vii în România în contextul Covid-19.
Cetățenii care vin din alte țări UE vor continua să prezinte certificatul verde, care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei.
Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie urmează a fi carantinate zece zile.
Persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni și care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei vor fi carantinate pentru 14 zile.
VEZI ȘI: Peste 32.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore în România
Peste 32.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore în România, a transmis CNCAV.
Astfel, din cele 32.734 de persoane care s-au vaccinat, 6.020 au primit prima doză, 12.274 pe cea de-a doua, iar 14.440 au primit a treia doză de vaccin.
7.791.948 de persoane au fost vaccinate cu prima doză până acum în România, 7.523.356 au schema completă de vaccinare, iar 1.654.532 au și doza de rapel.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5 reacții advese, iar numărul total raportat de la începutul campaniei de vaccinare a ajuns la 19.494.
CNCAV precizează că 212 reacții adverse sunt în curs de investigare.
VEZI ȘI: Rafila: subiectul petrecerilor de stradă de Anul Nou va fi discutat săptămâna ce vine
Autoritățile vor discuta subiectul petrecerilor de stradă din perioada Anului Nou și eventualele măsuri în săptămâna ce vine, a precizat duminică ministrul Sănătății Alexandru Rafila.
„Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înțeleagă că la aceste petreceri, chiar dacă incidența este mică, sau va fi mică în perioada sărbătorilor de iarnă, utilizarea corectă a măștii în spații aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, este absolut obligatorie. Vom avea o presiune suplimentară din cauza tulpinii Omicron și trebuie să înțelegem că este responsabilitatea pe care o avem de a ne proteja, nu numai persoanl, dar și pe cei cu care venim în contact”, a spus Rafila.
Ministerul spune că nu recomandă evenimente cu un număr mare de persoane și aglomerații, dar dacă acestea se vor întâmpla, și cadrul legal va permite acest lucru, trebuie să aibă loc în condiții de siguranță. „O incidență scăzută nu reprezintă un element de nerespectare a unor reguli, ci dimpotrivă, un element de păstrare a incidenței scăzute”.
Nu vor fi luate măsuri stupide, care să nu poată fi respectate, a adăugat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News