Ce tip de cancer l-a ucis pe Cornel Fugaru. Lupta cu boala a durat mai bine de 8 ani
Cornel Fugaru a murit din cauza unui cancer cu metastaze multiple, la Spitalul Elias, unde a ajuns în faza terminală a bolii. Cunoscutul interpret și compozitor se afla sub tratament de aproape 9 ani, pentru cancer de prostată. Înainte de Elias, fusese la IOB. Cancerul de prostată, descoperit la persoane de peste 60 de ani, este tratabil, prin iradiere locală, criogenia prostatei sau doar cu terapie hormonală. La cei care fac cancer de prostată în jurul vârstei de 50 de ani, boala este agresivă, iar supraviețuirea greu de obținut, boala debutând, de regulă, cu metastaze. Cornel Fugaru nu era în această situație. Tumora era ținută sub control, fără probleme.
Unii medici consideră că după trei ani fără recidivă se poate vorbi chiar de vindecare, dar nici evoluțiile negative nu sunt excluse. La cei peste 60 de ani, cu tratament hormonal, chiar dacă se descoperă boala tardiv, în stadiu de metastaze, se poate obține o stabilizare sau chiar vindecare. Rămâne un mister de ce a revenit boala, atât de agresiv încât nu a mai putut fi stăpânită, Cornel Fugaru ajungând în fază termnială cu multiple metastaze osoase, pulmonare și hepatice. Nu este imposibil ca, în timp ce se afla sub un tratament care ținea sub control cancerul de prostată, să fi debutat și un cancer pulmonar.
Vedetele sunt descoperite în faze tardive ale bolii
Florian Pitiș a căzut, la rândul său ,victimă acestui tip de tumoră, în cazul lui debutul fiind mult mai agresiv, iar terapia imposibilă, mai ales că era mai tânăr. Fănuș Neagu a murit, de curând, după o lungă luptă cu tumora malignă de prostată. În 2010, actorul italian Mario Monicelli și americanul Denis Hoper au căzut victime aceleiași boli. Cancerul de prostată poate fi descoperit prin screening, dacă se face anual, după vârsta de 50 de ani, un test de sânge numit PSA. O vizită la urolog, care va efectua un tușeu de prostată, se impune, de asemenea. Vedetele ajung să fie descoperite în stadii avansate ale bolii fiindcă evită controlul, de teama tabloidelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News