Data publicării:
Ce spune Cristian Bușoi după mesajul lui Mircea Diaconu în PE
Europarlamentarul Mircea Diaconu a avut săptămâna trecută o declarație extrem de importantă în timpul dezbaterii privind justiţia și statul de drept din România în Parlamentul European, în care a vorbit despre anchetarea sa. Potrivit lui Cristian Bușoi, ceea ce i s-a întâmplat lui Mircea Diaconu prezintă ”un caz care ar trebui în viitor să nu se repete în România”, însă pentru modificările pe codurile penale este necesară o ”dezbatere așezată”.
”Dl Diaconu nu a întors nicio decizie a PE pentru că nu avea ce decizie să ia PE. A fost o dezbatere cu invitarea Comisiei Europene. Comisia a exprimat o opinie pe care nu și-a schimbat-o după dezbatere: că cere Guvernului României să retragă acea OUG. Poate și această cerere a CE a cântărit în decizia din acest weekend în care OUG a fost schimbată. Dar într-adevăr, dl Mircea Diaconu a avut o intervenție care a fost urmărită cu interes de cei care erau în plen la acea dezbatere și care prezintă un caz care ar trebui în viitor să nu se repete în România.
Cred că la un moment dat trebuie să ne așezăm pe niște lucruri: sunt niște articole declarate neconstituționale, sunt altele care, din păcate, nu sunt extrem de clare, cum este cel legat de abuzul în serviciu, care a fost clarificat de CCR. Instanțele trebuie să țină cont de această clarificare, dar încă nu s-a operat modificarea în Codul Penal”, a declarat Cristian Bușoi la DC News Live, întrebat dacă PNL are de gând să facă ceva în noul Parlament al României pentru a împiedica abuzuri ale Justiției din România, cum a fost cazul lui Mircea Diaconu, despre care chiar acesta a vorbit în PE.
Citește și: Mircea Diaconu, mesaj DUREROS în PE: A zâmbit cinic, ca o victorie personală
”Mai sunt și alte lucruri care merită luate în discuție: pedepsele alternative, dacă se recuperează prejudiciul... sunt un model și în Franța, și în Germania, și în Marea Britanie, și în Olanda, dacă nu ești un criminal violent, dacă nu ești un recidivist, dacă nu vorbim de marea corupție, care supără și revoltă opinia publică, dar vorbim de infracțiuni economice, de chestiuni care țin poate și de greșeli neintenționate prima dată și acel om este dispus să dea înapoi prejudiciul, nu văd de ce nu s-ar crea formula așa cum există în Franța, în Germania, în Olanda, în care acel om ar putea să-și continue activitatea, să muncească, să-și plătească prejudiciul, plătește și taxe la stat în plus și să nu fie neapărat distrus într-un sistem penitenciar ca om în România, care este de foarte multe ori la condițiile unui Ev Mediu.
Cred, de asememea, că poate ”indicii rezonabile” ar trebui înlocuie cu ”probe solide”. Sunt foarte multe lucruri care trebuie discutate pe fond. Nici noi, nici chiar președintele României, nici reprezentanți ai magistraților, ai CSM-ului nu resping o astfel de dezbatere așezată, poate și cu oameni care nu sunt direct interesați. Dar eu cred că această OUG nu rezolvă niciuna dintre aceste probleme, ci pur și simplu modifica doar chestiunea cu abuzul în serviciu pentru că rezolva niște situații punctuale”, a mai spus Cristian Bușoi.
[citeste si]
Declarația integrală de la minutul 24:15
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News