Ce-și dorește un elev notat cu 10 la BAC
Alexandru Mihail Orlando este singurul absolvent din Buzău care a obținut la examenul de bacalaureat media 10. Mai departe, el va studia la Facultatea de Automatică, din cadrul Universității Politehnice, deoarece el nu dorește să-și continue pregătirea profesională în străinătate.
Andi, cum îi spun apropiații, spune că examenul de bacalaureat nu i s-a părut unul greu, mai ales că ,,despre Eminescu fiecare ar fi trebuit să scrie câte ceva”.
Învățatul nu este singura preocupare pentru Andi. Este o persoană pasionată de fotografie, îi place să iasă în oraș și știe să se distreze. Imediat după aflarea rezultatelor a mers la piscină pentru a sărbători și pentru a combate canicula.
Singurul absolvent din Buzău care a obținut media 10 la bacalaureat a participat și la olimpiada națională de matematica și vrea să-și continue studiile la Facultatea de Automatică.
Unul dintre motivele pentru care Andi va merge la o facultate din țară este apropierea lui față de familie, el considerând distanța un impediment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News