Data publicării:

Ce se va întâmpla cu terasele din Centrul Vechi

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
sorin oprescu dc
sorin oprescu dc

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a avut, sâmbătă, cu membrii Asociației Comercianților din Centrul Istoric, cu care a dezbătut programul de funcționare a teraselor și ideea privind unitatea cromatică a mobilierului din zona istorică a Bucureștiului. Aceasta din urmă ar trebui să fie potrivită specificului zonei, scrie jurnalul.ro.

Edilul a subliniat importanța distanței de cel puțin patru metri între terasele sezoniere, în vederea accesului cât mai ușor a mașinilor de intervenție, în caz de urgență. Discuții s-au purtat și pe marginea asigurării condițiilor privind stabilitatea și siguranța imobilelor în dreptul cărora se amenajează terase de sezon de căre utilizatorii spațiilor comerciale.

Nu avem de gând să vă îngrădim activitatea, de aceea am propus spre dezbatere acest proiect acum, pe perioada iernii, pentru ca până la primăvară, când veţi deschide terasele, să cădem la un acord. Vom căuta posibilităţile legale să vă ajut în continuare. Însă vom face asta cu respectarea legii, în avantajul bucureştenilor, indiferent că sunt consumatori sau localnici. Doresc ca Centrul Istoric să arate ca orice zonă turistică şi de promenadă din centrul unei capitale europene dezvoltate. E bine pentru Bucureşti, pentru turismul de agrement «să fie viaţă» în Centrul Istoric!”, a declarat Sorin Oprescu. Proiectului aflat în dezbatere publică arată că terasele din Centrul Vechi, respectiv din zona care nu este preponderent de locuit, vor rămâne deschise până la 24:00, iar în week-end până la 1:00. Din punct de vedere urbanistic, Centrul Vechi al Municipiului Bucureşti înseamnă mai mult decât zona în care sunt concentrate cele mai multe terase şi cuprinde şi străzi ca Mihai Eminescu, Bulevardul Unirii sau Calea Moşilor, precum şi zona de lângă Parcul Cişmigiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel