Data publicării:
Ce se mănâncă de Rusalii. Două rețete adorate de români
De Rusalii, familiile se strâng la masă. Iată ce feluri de mâncare poți să servești, astăzi.
Sărmăluțe în foi de viță
Ingrediente
1 kg carne de porc și vită
foi de viță
sare
piper
50-75 gr orez cu bob rotund
2 cepe roșii
50 ml ulei
2 legături de mărar
1 legătură de pătrunjel
1 legătură de leuștean
800 gr bulion de roșii
Cum se prepară
Foile de viță se opăresc în apă clocotită cu sare și se lasă la scurs. Ceapa se curăță, se toacă solzișori si se călește în ulei încins. Se adaugă orezul și se amestecă până începe să înflorească, apoi se stinge focul și se lasă la răcit, potrivit a1.ro. Se adaugă verdeața tocată, carnea, sare și piper și se amestecă bine toate ingredientele, apoi se asamblează sarmalele în foile de viță și se așază în oală, sub formă de horă, în straturi alternând cu straturi de bulion.
Se completează cu apă până sunt ușor acoperite și se fierb pentru aproximativ o oră și 30 de minute, la foc încet, acoperite. Se servesc cu un iaurt acrișor și cu mămăliguță. Pentru cei care preferă sărmăluțe în foi de viță dietetice, pot înlocui carnea de vită/de porc cu carnea de pui.
Vezi și: RUSALII 2021. Rugăciune pentru harul Duhului Sfânt
Ciorbă de verdețuri cu legume și smântână
Ingrediente
600 gr spanac
600 grame salată verde
1 legătură ceapă verde
1 legătură usturoi
1 lingură plină cu făină
3 linguri ulei
1 legătură mărar
100 ml smântână pentru gătit 32% grăsime
700 ml apă
500 ml lapte
1 gălbenuș de ou
sare
piper-după gust
lămâie pentru servit
Cum se prepară
Verdețurile se spală bine și se pun la scurs. Se pun trei litri de apă la fiert, într-o cratiță mare. După primul clocot se adaugă spanacul, salata verde și se lasă pentru trei minute. Se transferă apoi verdeața cu o spumieră, într-un vas cu apă rece, iar după câteva momente se lasă la scurs.
Punem într-o cratiță uleila încis, adăugăm ceapa și usturoiul tocate mărunt și se călesc până se înmoaie. Se adaugă făină, se amestecă, după care se adaugă laptele călduț. Se lasă la fiert până verdețurile sunt aproape fierte. Apoi, spanacul și salata verde se mărunțesc, după care se pun în compoziția de lapte. Se adaugă apa și se continuă fierberea până ce verdețurile sunt fierte.
Se potrivește de sare, piper, se închide focul. Smântâna se amestecă cu gălbenuș de ou, se adaugă în ciorbă și se amestecă. La final, se adaugă mărarul tocat și se amestecă.
Vezi și: RUSALII 2021. Ce trebuie să faci pentru a alunga duhurile rele din casă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News