Ce se întâmplă la Muzeul Municipiului București de Noaptea Muzeelor
De Noaptea Muzeelor, Muzeul Municipiului București va întâmpina publicul cu variate și incitante expoziții care se vor putea vizita gratuit, precum și cu reprezentații teatrale și concerte. Programul de vizitare va fi între orele 17.00-23.00.
„La Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu programul este diferit: va fi deschis între orele 20.00 – 03.00. Orele anunțate pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator.
La Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2) vor fi deschise trei expoziții: „Timpul Orașului” (expoziția permanentă), expoziția tematică de artă „Lumea satului în pictura românească” și expoziția tematică de arheologie „Civilizația sării. Tehnologii, instalații și unelte milenare conservate în lemn”. Pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris, expoziţia permanentă „Timpul Orașului” este o călătorie începută în prezent care se îndreaptă spre trecut, pentru a ne aminti de părinții, de bunicii noștri, de copiii care am fost și, mai ales, de ceea ce ne scapă pe măsură ce ne îndepărtăm foarte mult de timpul nostru trăit. Include chipul reconstruit tridimensional, prin utilizarea datelor științifice și tehnice de ultimă generație, al voievodului Mihai Viteazul.
Expoziția tematică „Civilizația sării. Tehnologii, instalații și unelte milenare conservate în lemn” este dedicată civilizației create în jurul exploatărilor de sare din perioada pre- și proto-istorică în bazinul intracarpatic. Vizitatorii vor fi pătrunde într-o lume fascinantă, dar prea puțin cunoscută, a tehnologiilor și uneltelor de extracție a sării, care au fost scoase la lumină în ultimii ani în țara noastră, fiind expuse în premieră la București cele mai vechi instalații de lemn din sudul și sud-estul Europei. Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.
Lumea satului în pictura românească
Expoziția tematică „Lumea satului în pictura românească” prezintă o selecție impresionantă de lucrări, multe dintre acestea nefiind expuse de foarte multă vreme. Călătoria prin satul românesc aduce în faţa privitorului portrete, peisaje rurale, interioare de gospodării ţărăneşti cu „recuzita” lor specifică, scene de familie şi ocupaţii tradiţionale, elemente de costum popular, ceramică şi încă multe altele, de la pictură, artă grafică și până la sculptură și artă decorativă.
La Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151) se va putea vizita expoziția permanentă „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, care spune o poveste atât despre intimitate, cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.
Spectacol organizat de Teatrul MASCA
Evenimente: între orele 19.00 și 21.30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu, vor avea loc reprezentații teatrale din Români la Porțile Lumii. Spectacolul, organizat de Teatrul MASCA, va oferi publicului șansa de a cunoaște secretele care i-au motivat și inspirat pe Smaranda Gheorghiu, Ștefania Mărăcineanu, Ana de Noailles, Elisa Leonida Zamfirescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Martha Bibesco, Grigore Antipa, Victor Babeș și Anghel Saligny.
La Colecția de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei (Str. 11 Iunie nr. 36-38) expoziţia permanentă va fi deschisă, alături de expoziţia tematică „Ligia Macovei în colecții private”. Colecţia reprezintă o incursiune culturală originală în epoci şi locuri diferite, fiind formată din lucrări de artă plastică semnate de Pallady, Grigorescu, Ciucurencu, Ghiaţă, Petraşcu, Ioan Andreescu, J. Al. Steriadi, Iser, Tonitza, Ţuculescu, Marcel Iancu şi M.H. Maxy precum și obiecte din sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale. Expoziția tematică „Ligia Macovei în colecții private” continuă un program mai complex, care are în vedere cercetarea lucrărilor Ligiei Macovei aflate și în colecții particulare, un demers necesar pentru a completa investigația mai amplă dedicată vieții și creației artistei. Expoziția este realizată în parteneriat cu Galeria de Artă Rotenberg-Uzunov.
Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio
La Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1) se va putea vizita expoziția permanentă „Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio”, care restituie vizitatorilor modul de expunere așa cum a fost gândit de comanditarul vilei cu clopoței, Dr. Nicolae Minovici, însă într-o variantă contemporană de expunere și conservare a obiectelor.
La Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă, nr. 26) se va putea vizita expoziția permanentă a muzeului, intitulată „Pe urmele trecutului. Colecţia Maria şi dr. George Severeanu”. Proiectul expozițional, cu parcurs cronologic care relevă un patrimoniu specific arheologic şi numismatic, reprezintă un demers menit să valorifice impresionanta colecţie a doctorului George Severeanu şi să ne familiarizeze cu universul colecţiilor şi al colecţionarilor de la începutul secolului al XX-lea.
La Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16) se va putea vizita expoziția permanentă a muzeului. Casa, monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 și 1913, conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici. Colecția Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe. La acestea se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și alte obiecte de colecție, monede antice și icoane.
Muzeul Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman. Se va putea vizita expoziția permanentă a muzeului, care păstrează atmosfera vieţii private din perioada Belle Epoque alături de cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman.
Eveniment:
Începând cu ora 19.00, va avea loc recitalul „Voyage en musique”, cu soprana Mihaela Andrei și Adrian Andrei la chitară. În program: Shan Bell, Cosimo Bottegari, John Dowland, Robert Johnson, Norbert Leqlerq, Adrian Andrei, Jose Luis Narvaez, Carlos Eleta Almaran, Carlos Gradel.
La Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A) se va putea vizita expoziția permanentă a muzeului, intitulată „Victor Babeș (1854-1926). Principii, valori, moșteniri”. Muzeul se află într-o clădire construită în stilul eclectic specific anilor 1920, care astăzi adăpostește o colecție dominată de lucrările științifice ale lui Victor Babeș. Urmărind liniile dictate de colecția muzeului, proiectul expozițional pune în valoare munca științifică a doctorului Victor Babeș, pornind de la primele descoperiri științifice și până la proiectele majore de medicină socială menite să îmbunătățească nivelul de trai al bucureștenilor.
La Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 2) se vor putea vizita două expoziții și vor fi organizate observații astronomice, dacă vremea va permite.
Expoziția de astronomie „Descoperim împreună Universul” are ca subiect sistemul solar și explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile, scopul principal al expoziției fiind ilustrarea locului nostru în Univers. O temă secundară este explorarea sistemului solar, sondele spațiale fiind reprezentate într-un mod inedit. În expoziția tematică „Cerul pe mai multe lungimi de undă”, vizitatorii pot privi imagini ale cerului în mai multe tipuri de lumină ( raze-X, infraroșu, radio, ultraviolet și gamma) și înțelege cum ar arăta bolta cerească dacă am avea ochi sensibili la tipurile respective de lumină, precum și ce feluri de obiecte s-ar vedea.” arată un comunicat MMB
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News