Data publicării:
Ce se întâmplă cu pensiile. Ludovic Orban, anunţ
Ludovic Orban a făcut un anunţ cu privire la problemele privind plata pensiilor.
Premierul Ludovic Orban a făcut o serie de precizări legate de plata pensiilor şi salariilor, în contextul rectificării de buget care se pregăteşte. Primul-ministru a afirmat că e nevoie de o suplimentare a fondurilor la Ministerul Muncii pentru ca salariile şi pensiile să poată fi plătite.
"Suntem în faza finală de elaborare a ordonanţei de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pentru anul 2019 şi încercăm să rezolvăm problemele care există datorate modului în care a fost construit bugetul, modului în care s-au cheltuit banii, modului în care au fost estimate greşit veniturile bugetului de stat şi încercăm să rezolvăm aceste probleme. Pot să vă spun că este necesară o creştere a bugetului la Ministerul Muncii cu cel puţin două miliarde, dintre care o parte sunt bani necesari pentru a asigura transferul de la bugetul de stat către bugetul de pensii astfel încât să avem toţi banii necesari pentru plata pensiilor.
Evident şi pentru alte cheltuieli sociale, cum sunt alocaţii pentru copii sau alte categorii de cheltuieli. De asemenea trebuie să creştem bugetul pentru CNAS pentru că şi aici bani alocaţi sunt insuficienţi pentru a putea asigura finanţarea spitalelor şi a programelor care sunt derulate prin casă, dar şi pentru a respecta legea în ceea ce priveşte decontarea cheltuielilor făcute de angajatori pentru concedii de sănătate, concedii maternale şi alte categorii de cheltuieli", a declarat Ludovic Orban în direct la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News