Ce schimbări a adus pandemia în mediul universitar. Liviu Lucaci: Universitățile românești au o șansă / video
Liviu Lucaci, rectorul UNATC, a fost invitat la DC News unde a vorbit despre finanțarea UNATC și despre ce schimbări a adus pandemia în mediul universitar.
„Ce alte noutăți a adus legea educației?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Asta a început deja de câțiva ani. E un altfel de finanțare. Accentul cade din ce în ce mai mult pe finanțarea suplimentară. Finanțarea de bază se referă la câți studenți ai, înmulțesc cu un coeficient, statul decide cât e un student pe anul respectiv, se duce la o sumă. Această sumă, care se numește finanțare de bază, scade an de an și crește ca procent finanțarea suplimentară care înseamnă performanță.
Performanța înseamnă internaționalizare: cât studenți vin și pleacă de la tine în general. Cât atragi sau cât împrăștii din valorile tale în lume. Apoi, cât se publică, câte proiecte de cercetare ai. Cu alte cuvinte, această dinamizare a finanțării suplimentare care trage, te împinge cumva, după părerea mea.”, a spus Liviu Lucaci.
În România există universități unde locurile nu sunt ocupate în fiecare an.
„Noi avem o ofertă a universităților foarte serioase pentru românii de pretutindeni, locuri pentru ei, de care se știe prea puțin. Îmi pare rău să o spun, aceste locuri nu se ocupă an de an.", a spus Liviu Lucaci.
„Nici locurile pentru minorități defavorizate nu se ocupă întotdeauna.", a spus Val Vâlcu.
„Nici ele. Aici trebuie să lucrăm serios. Noi, de exemplu am schimbat de curând metodologia de admitere ca copiii cu nevoi speciale să poată da admitere la noi și se întâmplă deja, dar trebuie să te adaptezi, să te gândești cum pentru că dacă tu le închizi ușa, dar zici: „Hai veniți”, nu au pe unde să intre.” a spus Liviu Lucaci.
Ce schimbări a adus pandemia
„Pandemia a schimbat puțin lucrurile. Sunt mai puțini tineri care pleacă către universitățile din străinătate după ce dau Bacalaureatul. Sunt mai puțini evident. Pandemia a stricat acest scenariu, nu mai pare așa de atractiv pe cât părea acum 4 ani, ceea ce înseamnă că universitățile românești au o șansă în plus să-și facă înțeleasă oferta.
Noi am participat la târguri educaționale, în ultimul an jumătate, doi, peste tot în lume. Vă dau un exemplu: în Mexic, târg la care erau 93 de universități, în principal din SUA și din toată lumea, 14 au fost românești.", a spus Liviu Lucaci la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News