Data publicării:
Ce să nu-i faci niciodată nurorii tale dacă nu vrei să îți pierzi copilul
Atunci când s-a născut, multă vreme nu ți-ai putut reveni din șocul de bucurie. Stătea lângă tine micuț, firav, adevărat – fiul tău. Își țuguia amuzant buzele, se uita la tine cu niște ochi rotunzi și dădea neîndămânatic din mânuțe și piciorușe. Știai că viața lui depinde numai de tine: de aceea te trezeai noaptea, îl alăptai, îl schimbai. Îl simțeai atât de profund ca pe tine însăți.
Nu poți să uiți nici privirea lui nedumerită când a mers în clasa I. Nu înțelegea de ce trebuie să stea atâta timp pe scaun, dacă el își dorea să meargă la joacă. Apoi prima vânătaie de la mersul pe skateboard. Primele jocuri la calculator, pe care tu nu puteai să le înțelegi. Timpul zbura ca vântul. Primul telefon, primul sms de la o fată.
Și iată așa au trecut anii și dacă pentru tine au zburat ca o zi, pentru el au fost plini de evenimente, trăiri, experiențe, maturizare…
Ultimul sunet… tu îi legai cravata. Înmânarea diplomei. Lacrimi în ochii fiului, profesorilor, în ai tăi.
Apoi ți-a prezentat-o pe Irina, după o perioadă pe Cristina, iar peste un timp ți-a spus că se însoară cu Adela.
Ai început să înțelegi că el pleacă, se depărtează tot mai mult de tine. Acum va avea cine să-i lege cravata și să-i prepare micul dejun. Va trebui să te împaci cu gândul că fiul tău a pășit în viața matură.
Nu-l încurca. Nu bate zilnic la ușa lui, n-o verifica pe ea cum îi prepară dejunul, prânzul sau cina, nu-i reproșa nimic chiar dacă nu totul îi reușește, ea nu are încă destulă experiență. Ea este așa cum este și fiul tău o iubește. De aceea iubește-o și tu așa cum îți iubești și propriul copil.
Reține:
1. Fiul tău este în continuare cu tine. Numai că la el a început o nouă perioadă a vieții. El trebuie să muncească, să-și crească copiii, să aibă grijă de ei și de soție.
2. Între voi rămâne acea legătură magică pe care nimeni nu o poate distruge. El îți este alături chiar dacă trăiește în altă casă, oraș, țară.
3. Încercarea ta de a-l întoarce, de a face așa ca să te viziteze zilnic, să te ajute, să te întrebe cum te simți – este manifestarea egoismului tău. Fără să conștientizezi tu poți să-i distrugi în așa fel viața.
4. Simți că mai ai încă mari rezerve de iubire. Tu le păstrai pentru fiul tău. Iar el e cu ea. Bucură-te de faptul că el e fericit și direcționează-ți iubirea spre ocupațiile preferate, spre comunicarea cu oamenii care au nevoie de sprijinul tău.
5. Fiul tău va prețui mereu puterea, bunătatea, iubirea și înțelepciunea ta. Nu-l dezamăgi. Nu te transforma într-o scorpie care cere un pahar de apă în fiecare zi. Este suicidal pentru tine și fatal pentru el. Lasă-l să fie fericit.
Sursa: Viral Daily News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News