Data publicării:

Ce să faci cu bradul de Crăciun dacă stai în Sectorul 6

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Crăciun 2021
Crăciun 2021

În rândurile de mai jos, afli ce să faci cu bradul de Crăciun dacă stai în Sectorul 6 din București.

Primarul Ciprian Ciucu a explicat procedura privind bradul de Crăciun.

„Colectare brazi de crăciun în Sector 6, București. Începând de astăzi, 03.01.2022 și până duminică, 16.01.2022, colectăm separat brazii de crăciun. Aceștia trebuie aduși la oricare dintre cele 12 puncte de colectare separată a deșeurilor reciclable din sectorul 6, zilnic, în intervalul 08.00 – 18.00. Adresele punctelor le aveți în aplicația *eSector6* sau pe www.urbansa.ro.FOARTE IMPORTANT!

1. Nu abandonați brazii pe domeniul public.

2. Brazii trebuie să fie curățați de orice decorațiuni.

Toți brazii colectați se vor toca iar materialul este transportat la unul din cei mai mari procesatori de lemn din România. Acolo se va utiliza ca materie primă în procesul de fabricare PAL. Informații suplimentare la 0757024222”, a transmis primarul Ciprian Ciucu.

 

VEZI ȘI ALTE ȘTIRI: Vremea nu ţine cu schiorii: "Veștile sunt groaznice", transmit cei de la Gondola Sinaia

 

Veşti proaste pentru iubitorii sporturilor de iarnă. 

Cei care administrează Gondola Sinaia vin cu veşti nu tocmai bune despre vremea de la munte. Iubitorii sporturilor de iarnă trebuie să mai aştepte câteva zile pentru a se bucura de pârtii.

"Foarte cald la Sinaia, cald și pe munte, azi vânt peste prognoză inclusiv la Cota 1000 unde rafalele puternice au oprit și Gondola Sinaia, care funcționează mai tot timpul, culoarul ei fiind prin pădure. Au căzut și câțiva arbori prin oraș, un brad la intrarea în parcare, rafale neobișnuit de puternice și calde. Veștile sunt groaznice pentru următoarele trei zile, a venit vara, scapă cine poate. Vântul cald macină zăpada într-un ritm alert sub 1700. În Soarelui se menține bine. Schimbări de fronturi, instabilitate atmosferică.

Mâine unele prognoze indică o fereastră, după ora 09.00 până spre seară. Dar rămâne incert. Nu putem oricum promite deschiderea la timp a instalațiilor, chiar daca conditiile meteo vor permite, pentru că nu știm încă ce daune sunt, dacă sunt, după vijelia de azi. Miercuri, joi, mai bine decât azi, dar pe windy tot cu roșu. Pe meteoblue si windguru ceva mai stabil.

Atenție însă, valorile date de prognoze sunt in general depasite in teren. Si înca ceva, pe webcamul de pe sinaiago.ro se vede un steag. L-am pus acolo pentru o citire a vantului. Da. Ne e util. Dar daca oamenii de pe instalatie spun ca pe pilonul 4 e vant, pe deasupra Văii cu Brazi (120 de metri până la sol), atunci noi îi credem pe cuvânt chiar dacă steagul de sus abia falfaie. Pentru ca vantul nu bate la punct fix, poate fi linistit la 2000 si viscol 5 piloni mai jos.

Veștile bune vin de vineri încolo, temperaturi sub zero, în sfârșit. Poate și niște ninsori. Stabilitate atmosferică. Tot ce ne dorim, iarnă. O să sărbătorim un -14, dar ne mulțumim și cu -5 pe Pârtia Nouă să facem niște zăpadă.Prognozele sunt probabilități, nu certitudini. Recomandăm consultarea lor frecvent, deoarece se pot schimba de la o ora la alta.Revenim dimineață cu informarea zilnica. Seară bună!", transmit cei de la Gondola Sinaia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel