Dar dacă USL e spartă de către Antonescu? Nu spun că ei ar ar avea un plan în acest sens. Dacă exista o conspirație, era mult mai simplu să nu fi creat Uniunea, sau să fi abandonat construcția atunci când s-au izbit de greutățile începutului.

Logic, un discurs mai calm al lui Ponta și unul mai radical al lui Antonescu erau de așteptat. E o strategie posibilă în asocierile libere, în care poți vorbi pe două voci, spre deosebire de ”alianțele”  cu lideri maximali, gen Băsescu.

Să presupunem însă că a apărut o neîncredere între cei doi lideri. Că Antonescu, care ar trebui să intre mai târziu în joc, bănuiește că Ponta l-ar trăda, după ce se vede cu sacii în căruță. Și că ar abandona planul de debarcare a lui Băsescu, amânând în 2014 prezidențialele. Că Ponta, care încearcă să-și promoveze o imagine de lider echilibrat, constructiv și matur, nu sesizează fisura, ba chiar toarnă gaz pe foc. În vreme ce presa portocalie suflă din foale, pentru a alimenta pălălaia.

E posibilă o astfel de escaladare a conflictului? Nu pot spune nu, dar tot nu văd mobilul unei acțiuni premeditate. Să se alieze cu pierzătorii, când se află la câteva luni de o victorie zdrobitoare, în tabăra învingătorilor? Să facă jocurile lui Băsescu, personaj aflat pe targă, e ca și cum, după Piața Tahrir, un oponent al lui Mubarak începea să-i ridice osanale dictatorului.

Iar dacă Ponta ar fi plănuit să-l lase baltă pe Antonescu, după ce se vede premier, nu avea sens să anunțe lucrul acesta cu 9 luni mai devreme! De ce să abandoneze un plan simplu cu mare priză la public, pentru a intra într-un joc periculos, complicat și pe care nu-l controlează.

În fine, să ducem teoriile conspiraționiste până la capăt și să presupunem că în spatele acestor jocuri stau serviciile secrete, care își manipulează pionii pe tabla de șah. Și ce dacă? Aceste sarcini politice  in vitro ar fi avut succes într-o situație obișnuită, în care diferențele între tabere erau mici și balanța putea fi înclinată de mâna nevăzută a spionilor. În societatea românească s-au acumulat tensiuni uriașe, care vor mătura totul în cale. Cei care cred în forța scenariilor, ignoră forța nemulțumirii populare.

De ce nu are succes UNPR, în ciuda investițiilor uriașe făcute în această structură? Fiindcă nu răspunde niciunei nevoi a publicului. Dan Diaconescu satisface nevoia de magic, de Caritas și FNI, în care bagi un vot și scoți 20.000 de euro. (În plus, promite să termine cu alde Băsescu). PDL trăiește încă din nevoia de a-și ascunde rușinea a celor care au votat cu Băsescu. Și, firește, a aparatului de partid, bine finanțat de la buget. USL, pe de altă parte, răspunde unei imense nevoi de schimbare: 90 la sută dintre români sunt nemulțumiți de actualul regim.

Va câștiga cel care, în percepția publicului, are cele mai mari șanse să dărâme regimul Băsescu.

Dacă PSD colaborează sub orice formă cu PDL sau cu Băsescu, se prăbușește la cota de încredere acordată acestei formațiuni, așa cum și UNPR, dacă se aliază cu PP-DD, coboară partidul televizor la UN PRocent. Evident, PNL va rămâne răzbunătorul principal și ar putea să capitalizeze toate nemulțumirile electoratului, urcând spre cota pe care o avea USL anterior rupturii. Dacă PNL rupe alianța și e perceput ca ”trădător”, pierde masiv din voturi.

Cele trei partide din USL nu au decât de câștigat dacă merg împreună, iar membrii acestora simt/înțeleg asta. Cei trei președinți sunt, astfel, condamnați să colaboreze, cum au colaborat cei trei lideri care l-au învins pe Hitler. Chiar dacă , după război, între ei s-a tras cortina de fier.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News