Data publicării:

Ce primește un condamnat la moarte în ultimele sale ore - VIDEO

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Un show care urmează să fie difuzat în curând prezintă ultimele 24 de ore din viaţa unui condamnat la moarte. Un duş fierbinte, o masă în valoare de 40 de dolari şi alegerea modului în care va fi executat sunt ultimele lucruri pe care statul american i le oferă.Pedeapsa capitală, care stârneşte controverse mari în SUA, este analizată din punctul de vedere al condamnatului care se află în faţa sentinţei în emisiunea care va fi difuzată pe posturile TLC şi Discovery, informează Daily Mail, prelaut de Mediafax. Unul dintre gardieni a menţionat că "în ultima zi, condamnatul la moarte are mai multe privilegii decât un deţinut obişnuit". Ultima masă a lui este una specială, iar închisorile oferă un prânz în valoarea de maxim 40 de dolari în Florida sau 15 dolari în Oklahoma. Unul dintre bucătării care se ocupă de aceste mese, Brian Price, a început să lucreze pentru condamnaţii la moarte în timp ce era la închisoare ispăşind o pedeapsă de 15 ani. Până acum, el a realizat 189 de astfel de prânzuri."Imaginaţi-vă ce trece prin mintea lor. «Asta e ultima mea masă». Condamnaţii la moarte nu au posibilitatea să aleagă în fiecare zi ce vor mânca, dar ultimul prânz îl aleg ei. E o alegere pe care nu au făcut-o în ultimii zeci de ani", a spus Price. După prânz, condamnaţii la moarte au dreptul la un ultim telefon. Un gardian formează numărul şi îi dă condamnatului telefonul, în celulă, pentru a vorbi, ultima dată, cu cine doreşte. "După ultimul telefon, nu mai poţi vorbi cu nimeni, doar cu preotul. E o fază foarte traumatică", a spus unul dintre gardieni. Condamnaţii la moarte au posibilitatea să aleagă şi cum vor muri, cu injecţie letală, prin spânzurare sau în faţa plutonului de execuţie. În cazul plutonului de execuţie, condamnatul este legat de un scaun, şi cinci oameni ai legii trag în el. Patru dintre puşti sunt încărcate iar una are gloanţe oarbe. Această metodă este folosită pentru ca nimeni să nu ştie cine l-a executat cu adevărat pe condamnat. Ultimul care a ales plutonul de execuţie a fost Ronnie Lee Gardner, din Utah, în 2010. Şi spânzurarea rămâne o opţiune. Ultimul care a ales acest mod a fost Billy Delaware, în 1996. El a explicat de ce nu a ales injecţia letală. "Nu îi las pe ei să mă pună la culcare", a spus el. Pedeapsa capitală este legală în 24 de state ale Americii. Anul acesta, 15 prizonieri au fost executaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel