Ce orașe au decis să majoreze taxele și impozitele
După ce Guvernul le-a dat voie să mărească taxele și impozitele locale, mai multe administrații din țară nu au pierdut timpul și au aprobat indexările.
Orașele care au mărit, până acum, taxele:
În Timiş, reprezentanţii Consiliului Local au decis majorarea taxelor şi impozitelor pe clădiri, terenuri şi pe autoturisme cu 16%, iar cei de la Arad, cu 16,5%, scrie digi24.ro.
La Reşiţa, consilierii locali au hotărât ca din cele 14 tipuri de impozite, doar patru să fie majorate cu 16%, printre care taxele pentru clădiri, mijloacele de transport precum barca, remorcă sau rulotă, taxele extrajudiciare de timbru şi limitele amenzilor prevăzute de Codul Fiscal. Alte şapte taxe îşi vor păstra limita de anul trecut.
La Bacău, oamenii au fost la un pas de revoltă, după ce programul de operare a plăţilor s-a blocat. După mai bine de 5 ore de aşteptare, situaţia a revenit la normal.
La Iaşi, consilierii locali nu au luat încă o decizie finală. Mâine are loc şedinţa consiliilor locale, dar, cel mai probabil, proiectul va fi aprobat, având în vedere faptul că iniţiatorii au majoritatea în Consiliu.
Locuitorii din Tulcea, şi cei din Călăraşi, vor plăti cea mai mare majorare a taxelor locale. Consiliile locale au decis o creştere de 10%.
La Galaţi, dările vor fi mai mari cu 4%. Mâine se vor stabili sumele definitive pentru taxele şi impozitele de la Călăraşi, iar pe 10 ianuarie consiliile locale din Slobozia vor decide dacă vor majora taxele.
Mangalia suportă încă patru noi taxe, printre care taxa pentru promovarea turismului, creşterea gradului de linişte, taxa verde şi taxa pentru agenţii economici, care vor fi nevoiţi să plătească mai mult pentru fiecare instalaţie de telefonie mobilă.
La Oradea se discută, luni, în comisiile Consiliului Local. Propunerea administraţiei este ca taxele pentru clădiri să fie majorate cu 10,05%, iar cele pentru terenurile cu construcţii, de 16%.
În Baia Mare, taxele şi impozitele vor fi majorate cu 16.
Şi în oraşele din centrul ţării, precum Sfântu Gheorghe sau Covasna, consiliile locale au decis majorarea taxelor şi impozitelor.
La Sfântu Gheorge, taxele vor fi majorate cu 10% pentru persoanele fizice, şi cu 50% pentru persoanele juridice.
Locuitorii din Mehedinţi şi Olt ar putea să plătească taxe mai mari.
În Drobeta Turnu Severin şi Slatina nu s-a luat încă nicio decizie. În data de 10 ianuarie va avea lo şedinţa consiliilor locale şi există mari şanse ca taxele să fie majorate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News