Ce mesaj are Ponta pentru USL, privind o nouă suspendare a lui Băsescu
Premierul Victor Ponta a transmis, luni seară, la România TV, ce trebuie să facă USL în perioada următoare, aluzie la declarația vicepreședintelui PNL Sorin Frunzăverde, privind începerea demersurilor pentru o nouă suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.
Întrebat dacă există posibilitatea unei noi suspendări a preşedintelui Băsescu, conform declaraţiei liderului liberal Sorin Frunzăverde, co-președintele USL, Victor Ponta a declarat: "Categoric nu. Preşedintele Băsescu, văzând că nu îl mai bagă nimeni în seamă, va încerca să ne provoace, dar nu trebuie să cădem în capcană. Ceasul merge şi, la anul, vom avea un alt preşedinte".
România nu are nevoie de o nouă criză chiar dacă președintele Băsescu îşi doreşte acest lucru, a mai spus premierul Ponta, aflat într-o vizită de lucru în Spania.
Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a comentat, pentru Mediafax, că ultimele declarații ale președintelui Traian Băsescu denotă faptul că șeful statului a “redevenit arogant”, motiv pentru care trebuie declanșată procedura pentru a treia suspendare din funcție a acestuia.
"Cred că USL, evident pe cale parlamentară, chiar şi într-o sesiune specială, trebuie să înceapă demersul suspendăriii lui Traian Băsescu. Motive sunt suficiente, nu se poate coabita cu Traian Băsescu şi România nu-şi poate permite să plătească în continuare costurile comportamentului lui Traian Băsescu", a declarat Frunzăverde, după ultimele declarații ale președintelui, de la Palatul Cotroceni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News