Ce mănâncă Teo Trandafir pentru a se menține în formă. ”Mi-e frică să încerc altceva”
Teo Trandafir a făcut mărturisiri din viața sa personală și despre dieta pe care o aplică pentru a se menține în formă.
Teo Trandafir s-a luptat de-a lungul anilor cu kilogramele în plus. După o operație dificilă de micșorare a stomacului, vedeta a slăbit considerabil. Ulterior, și-a adaptat alimentația și a ținut diete pentru a ajunge într-o formă de invidiat, așa cum este astăzi.
”Dimineaţă, mănânc acelaşi lucru, fiindcă mi-e frică să încerc altceva. Întotdeauna, îmi pun pe farfurie două feliuţe mici, mici de pâine, cu un pic de unt, apoi beau o cafeluţă şi o apișoară şi gata. Pe urmă, ajung la serviciu. Acolo, îmi iau de la bufet o ciorbă, pe care o consum în două ore, ce mai… o descânt, nu o pot savura dintr-odată, ca oamenii obişnuiţi. După aceea, în timpul emisiunii, îmi iau pufuleţi dacă mi se face rău de foame. La final, mai aştept la pomană, poate mă mai cheamă şi pe mine cineva, să mănânc o… jumătate de biscuit!”, a declarat Teo Trandafir, conform Wowbiz.
Plătită bine, indiferent de kilograme
Teo Trandafir a vorbit într-un alt interviu că se ”săturase de miștouri ieftine” și a susținut că a fost ”plătită bine și la 140 de kilograme”.
”Mă săturasem de miștouri ieftine. Chiar mă întrebam ce vor mai spune dacă nu voi mai fi grasă. Le-am luat pixul din mână. Să se iubească așa și să aibă încredere că va veni o zi în care lucrurile se vor așeza așa cum vor ei. Să mănânce liniștiți, să se bucure, să nu se simtă vinovați. Sigur va veni o zi, o secundă în care totul se va schimba, într-un fel sau altul. Cu siguranță există discriminare. Eu am fost bine plătită și la 140 de kilograme, nu aș putea să emit o părere în acest sens”, a declarat Teo Trandafir pentru VIVA!.
Teo Trandafir a făcut recent și noi dezvăluiri despre viața sa personală, dar și despre fiica sa. Vedeta nu și-a dorit niciodată copii și asta pentru că, spune ea, ”nu era în stare să aibă grijă de ea”. Teo Trandafir a vorbit și despre momentele mai grele prin care a trecut cu fiica sa.
CITEȘTE AICI ARTICOLUL: Teo Trandafir nu și-a dorit niciodată copii. ”Nu a fost în plan deloc. Niciodată!” / ”Nu aveam bani să-i cumpăr pantofi”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News