"Noi ştim lucru acesta, că nu sunt îndeplinite condiţiile, însă acum ni s-a transmis oficial. Condiţiile nu sunt îndeplinite, ele au fost parţial îndeplinite până acum câtva timp după care s-au deteriorat. Problema nu e asta, ci dacă noi suntem decişi sau nu să aderăm la zona euro. Pentru că, în condiţiile actuale, se ridică probleme foarte mari în legătură cu zona euro, pe de o parte şi, pe de altă parte, există în această situaţie de criză posibilitatea ţărilor care au altă monedă decât euro, aflate în UE, să aibă anumite avantaje, prin jocul pe care-l pot face la cursul de schimb.
Noi, spre exemplu, avem nevoie foarte mare de forţare a exportului. Pentru că, deşi nu se prea vorbeşte, marea problemă a României este balanţa comercială. Dar nu este vina oamenilor care nu pot sau nu vor să facă. Ci este diferenţa de competitivitate. Leul, faţă de euro, nu poate să aibă un avantaj de competitivitate pe piaţă, deci mărfurile care vin în România din UE vor fi întotdeauna mai competitive. De ce? Pentru că avem un leu care - o spun în mod personal - ar putea să fie depreciat de manieră strategică pentru a forţa exportul. Acest lucru s-a mai întâmplat. Este situaţia pe care a făcut-o Elveţia atunci când s-au luat creditele în franci elveţieni în România. La acel moment existau informaţii că scăderea francului este temporară, pentru raţiuni de export şi sigur că acest produs la bănci trebuia să fie vândut cu foarte mare grijă", a explicat, pentru cititorii DC News, profesorul Mircea Coşea.
Coşea: Discuţia trebuie să-şi schimbe parametrii
"În momentul de faţă, o discuţie despre trecerea la euro trebuie să-şi schimbe parametri. Sunt foarte mulţi analişti preocupaţi de trecerea cât mai rapidă la euro, dar mie mi se pare că în acest moment lucrurile trebuie judecate cu mai multă grijă pentru că trecerea la euro în momentul acesta ar duce la necazuri extraordinar de mari pentru economia României.
Gândiţi-vă cum vor evolua preţurile, tarifele, pensiile, salariile. Toate acestea se vor da peste cap şi vom repeta situaţia pe care au trăit-o ţările occidentale când au făcut acest pas şi care a durat mai mult de un an. A fost o debandadă totală din perspectiva raportului între venituri şi preţuri", a declarat Mircea Coşea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”