Data publicării:
Ce loc ocupă România, la nivel mondial, privinţa vitezei la Internet. Riscuri importante
România a ocupat, în 2018, locul al cincilea mondial în ceea ce priveşte viteza de Internet, după Singapore, Suedia, Danemarca şi Norvegia, lucru care însă a atras, pe lângă beneficii, şi riscuri cibernetice, a declarat, marţi, în cadrul unui forum de specialitate, Gabriel Mazilu, fost director adjunct al Centrului Naţional Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI).
'Deşi domeniul securităţii cibernetice a fost fundamentat în jurul anului 2008, în România, cu ocazia Summit-ului NATO de la Bucureşti, anul 2010 este anul în care ţara noastră a reuşit efectiv să demareze constituirea capabilităţilor de securitate cibernetică. Acest lucru s-a realizat pas cu pas, etapă cu etapă, pornind de la o dimensiune strategică, urmând legislaţia, politicile sectoriale şi o dimensiune instituţională în care s-au dezvoltat capacităţi de identificare şi contracarare a atacurilor cibernetice. De asemenea, cooperarea internaţională şi instituţională a fost şi este foarte importantă. Anul 2018 a poziţionat România în privinţa vitezei de Internet, pe locul 5 în lume, după Singapore, Suedia, Danemarca şi Norvegia. Acest parametru de performanţă al României a adus beneficii pentru mediul economic, dar în acelaşi timp şi riscuri şi ameninţări. În multe privinţe, criminalitatea informatică din proximitatea României a profitat şi a folosit ţara noastră ca 'intermediar' al atacurilor de acest fel', a spus Mazilu, care deţine funcţia de CEO senior adviser Cybersecurity în cadrul Superbet.
2019, un pas important în domeniul securităţii cibernetice
Acesta a menţionat, totodată, că, pentru România, anul 2019 reprezintă un pas important în domeniul securităţii cibernetice, odată cu adoptarea Legii 362/2018, care transpune Directiva NIS - Networking Information Security, privind securitatea reţelelor şi a sistemelor informatice.
'Anul 2019 reprezintă un punct de cotitură în domeniul securităţii cibernetice. Avem o Lege, 362/2018, privind securitatea reţelelor. Este o lege absolut nouă, recentă, care transpune Directiva NIS 1148 şi, în acest context, România se aliniază la un cadru comun european de asigurare a unui nivel de securitate cibernetică pentru reţelele informatice. Acest rezultat este un succes al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, instituţie care avut iniţiativa legislativă în acest domeniu', a subliniat Gabriel Mazilu. Rezultatele Cyber Barometrului Europ Assistance realizat de Lexis în nouă ţări, inclusiv în România, şi publicat la jumătatea lunii februarie 2019, a arătat că 40% din populaţie s-a declarat îngrijorată de riscul unui atac cibernetic asupra ţării. Nivelul cel mare al îngrijorării este în Spania, respectiv de 47%, dar şi în Italia (39%).
Ediţia din 2019 a Cyber Barometrului efectuată de Lexis la solicitarea Europ Assistance a fost realizată în 9 ţări incluzând Statele Unite ale Americii, Italia, Franţa, Spania, Elveţia, Austria, Ungaria, Republica Cehă şi România. 800 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 75 de ani au luat parte la un studiu online personalizat pentru fiecare ţară în parte. Studiul a fost efectuat în perioada noiembrie - decembrie 2018 şi a acoperit patru subiecte cheie: activităţile online şi strategii de protecţie a datelor personale, îngrijorări privind activităţile digitale şi online, evaluarea soluţiilor de protecţie cibernetică şi digitală, respectiv intenţia de achiziţionare a acestor servicii de protecţie digitală. Cybersecurity în tranzacţiile cu monede virtuale, exemple de atacuri cibernetice şi modul în care ne protejăm de atacurile cibernetice sunt câteva dintre subiectele ce vor fi dezbătute, marţi, la Cybersecurity Forum, organizat la Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News