Ce imobile vor rămâne RAAPPS
Imobilele deținute de Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) vor fi scoase la vânzare cu excepția unui bloc din București pentru miniștri și a patru vile de protocol: casa de vacanţă de la Neptun, Sinaia, Scroviştea şi cea din Covasna. Actualii chiriași din locuințele RAAPPS nu vor avea prioritate la cumpărarea imobilelor. Declarațiile au fost făcute, miercuri seară, de premierul Victor Ponta, invitat la România TV.
"Pentru cazarea demnitarilor, RA-APPS va păstra un singur bloc, de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti, cu 65 de apartamente rezervate miniştrilor şi secretarilor de stat. Sunt apartamente foarte confortabile, nu sunt de confort doi. Miniştrii vor părăsi locuinţa în 15 zile de la terminarea mandatului, iar secretarii de stat vor putea ocupa apartamentul pentru maximum trei luni de la momentul în care vin în București, după care vor trebui să-şi caute chirie", a declarat Ponta, precizând că cele aproximativ 700 de active rămase, cu excepţia sediilor de ambasade, vor fi scoase la vânzare.
Locuinţele cu caracter social vor fi transferate primăriei, a mai spus premierul Ponta, iar în ceea ce îi privește pe chiriași a adăugat: "Conform deciziei CCR, nu putem acorda prioritate pentru cei care au contract, dar dacă la primul pas de licitare nu se prezintă nimeni, atunci se poate negocia cu cel care are contract, dar la același preț. (...) Ideea că RAAPPS este agenție imobiliară, în care intră tot felul de oameni, consilieri, șefe de cabinet, m-a deranjat. Astfel, rezolvăm și probleme locative mai speciale, cum a fost cazul Ilașcu".
Miercuri, Executivul a adoptat, miercuri, ordonanţa care modifică regimul şi condiţiile de ocupare a imobilelor aflate în administrarea RAAPPS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News