Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
Ce facem când RVM-urile nu funcționează?
DC Media Group a organizat vineri, 29 martie, Conferința "Curățenia de primăvară în România" - Ediția 2024, eveniment la care a luat cuvântul în deschidere și Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acesta a vorbit țintit despre scenariul în care aparatele de preluare automată a peturilor (RVM) nu funcționează sau sunt pline și nu mai acceptă material reciclabil. Ce ar trebui să facă oamenii? Ce ar trebui să facă magazinele? Cum se remediază o astfel de situație?
"Mie personal nu mi s-a întâmplat. Eu folosesc sistemul de garanție-returnare în fiecare weekend și până acum, fie am fost eu mai norocos, fie în județul Bacău, de unde sunt eu, lucrurile funcționează mai bine decât în restul țării, nu mi s-a întâmplat până acum să constat ca niciunul dintre aparatele să nu funcționeze. E adevărat, însă, că sunt astfel de situații.
Mi-am propus ca în următoarea modificare legislativă, și lucrăm deja la o HG în acest sens, să specificăm foarte clar că în măsura în care RVM-ul nu funcționează, magazinul respectiv este obligat să preia manual acele ambalaje. Lăsăm peturile goale la casa de marcat și primim 50 de bani cash sau ni se scade suma respectivă din valoarea cumpărăturilor. E un lucru pe care-l voi scrie în hotărârea de guvern ca să fie clar pentru toată lumea" a precizat Fechet.
Cum se procedează în cazul buticurilor
Dacă aceste RVM-uri se află, de regulă, în arealul marilor magazine și supermarketuri, ce se întâmplă, însă, în locațiile unde sunt doar mici prăvălii și buticuri iar localnicii nu au acces la aparate de colectare? Reprezentantul Ministerului Mediului explică:
"În fiecare mare oraș în care am fost, într-o țară unde există sistem de garanție-returnare, am constatat că și după acele persoane pentru care s-ar putea să nu însemne foarte mult 50 de bani și aruncă la coșul de gunoi de pe stradă sau chiar pe lângă, vine o altă persoană care are nevoie de cei 50 de bani și ia respectivul ambalaj și-l valorifică. E unul dintre marile avantaje ale sistemului de garanție-returnare, pentru că se întâmplă ca în parcarea supermarketului să lase unii oameni coșul de cumpărături cu moneda dar imediat are cineva grijă să-l ia și să recupereze cei 50 de bani."
Conferința integrală, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News