Data actualizării:
Data publicării:

Ce faci dacă varza pentru sarmale este prea acră sau prea sărată. Chef Sorin Bontea, cel mai tare truc

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Sorin Bontea
Sursa foto: Facebook Sorin Bontea

Chef Sorin Bontea a explicat ce trebuie să facem dacă varza pentru sarmale este prea acră sau prea sărată.

"Pentru 2-3 kg de varză acră (în funcție de câtă varză preferați printre sărmăluțe), ai nevoie de 600 g carne tocată de porc şi de vită (amestec), o jumătate de ceșcuță de orez, 200 g ceapă, ulei pentru prăjit, costiță afumată, 2-3 linguri de bulion, 2-3 frunze de dafin, cimbru, mărar, sare, piper. (…)

Dacă varza este prea acră sau prea sărată, se spală frunzele în apă călduță sau se pun la desărat cu o oră înainte. Se curăţă ceapa, se spală şi se toacă mărunt, după care se pune la călit în puțin ulei, la foc mic, până când devine sticloasă. Se adaugă orezul spălat în prealabil. Se lasă la foc mic două minute, amestecând continuu.

Punem carnea într-un castron mare, apoi adăugăm ceapa şi orezul călite mai devreme, piper măcinat, cimbru uscat, mărar tocat. Punem la acest amestec şi o ceșcuță de apă rece, care are rolul de a frăgezi carnea. Pentru culoare, unii pun în aceasta compoziție şi o lingură de bulion, eu nu, dar puteți pune dacă doriți. Dacă varza este sărată, aveți grijă câtă sare puneți în amestec”, a explicat chef Sorin Bontea, potrivit ego.ro.

Citește și:

Sarmale ardelenești. Rețeta tradițională pentru Crăciun

Ingrediente

400 g carne tocată de porc
200 g carne tocată de vită
4 felii şunculiţă afumată
1 ceapă
1 lingura ulei
1 ceașcă orez
200 ml suc de roşii
sare
piper proaspăt măcinat
câteva boabe de piper
mărar proaspăt sau uscat
cimbru (opţional)
1 cană zeamă de varză
14-15 foi varză murată
ardei iute sau boia de ardei

Cum se prepară

Se amestecă toată carnea tocată, apoi se adaugă orezul şi ceapa călite în ulei, sucul de roşii, şunculiţa tăiată cubuleţe, sare şi piper. Pentru că varza murată este sărată, nu trebuie să se adauge prea multă sare. Varza murată se spală de câteva ori în apă rece şi se lasă la scurs. Se iau apoi câte două foi de varză şi se umplu cu compoziţia de carne, astfel încât să se obţină sarmale mari, care se servesc câte una la fiecare porţie, potrivit retete.unica.ro.

Se aşază într-un vas cu fundul mai gros, peste un strat de varză tocată. Se presară mărarul tocat, câteva rămurele de cimbru şi boabele de piper, apoi se toarnă zeamă de varză îndoită cu apă fierbinte cât să acopere sarmalele. Se pun la foc mijlociu, iar după primele clocote se reduce focul la minim şi se lasă să fiarbă aproximativ două ore. Se pot pune şi la cuptor o jumătate de oră. Se servesc fierbinţi cu ardei iute sau boia de ardei.

Sarmale de post. Rețeta măicuțelor de la Mânăstirea Prislop

Ingrediente 

– 1 varză murată mare
– 450 g ciuperci champignon
– 1 morcov măricel – ras prin răzătoarea fină
– 1 felie mică ţelina rasă
– 1 ceapă mare tocată fin
– 130 g orez
– 300 ml suc de roşii
– 3 linguri pasta de roşii
– 1-3 frunze dafin
– 1 linguriţa cimbru uscat
– 1/2 legătura pătrunjel verde tocat mărunt
– sare
– piper proaspăt măcinat
– boabe de piper
– 2 crenguţe de cimbru
– 1 praf oregano
– 2-3 linguri ulei
– apă fiartă

Mod de preparare

Călim ceapa tocată mărunt în 2-3 linguri ulei, până devine sticloasă. Apoi adăugăm jumătate din morcovul ras şi le călim împreună încă 1 minut. Punem ciupercile tocate mărunt peste acestea şi continuăm să călim până se înmoaie puţin. Adăugăm orezul spălat bine şi scurs, cimbrul, sare, piper şi pătrunjelul tocat mărunt.

Mai ţinem pe foc încă 1-2 minute. Luăm varza şi punem compoziţia de ciuperci cu orez (o lingură) pe lăţimea frunzei, astfel încât să ne rămână 2 cm la un capăt şi la celălalt. Rulăm sarmaua şi introducem capătul îngust înăuntru.

Tăiem câteva frunze de varză julien şi le punem pe fundul oalei, împreună cu restul de morcov ras şi ţelină rasă fin. Amestecăm sucul cu pasta de roşii şi punem 1/3 din cantitate peste varza julien, apoi începem să aranjăm sarmalele cu ciuperci şi orez, aranjând crenguţe de cimbru şi presăram puţin oregano uscat.

La final, turnăm restul de suc de roşii, mai punem un rând de varză tăiată julien şi boabele de piper. Adăugăm uleiul şi apa fierbinte până la nivelul sarmalelor. Fierbem 30 minute, la foc mediu-mic, cu capacul pus şi completăm cu apă, dacă este nevoie. Apoi, le dăm la cuptor pentru 45-50 minute. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel