Totuși, dincolo de predarea unui conținut, cadrul didactic este (vrea sau nu vrea) un purtător de valori, un model de rol și un vector de imagine pentru aspecte care țin sau nu de materia predată. Simister (2011) (pe care îl citez în Ghidul profesorului) ne pune la dispoziție un inventar al acestor aspecte (pe care, afirmă autoarea, școala nu le „predă” elevilor sau o face într-o măsură redusă); astfel se obține un instrument cu care toți cei implicați în educație (de la decidenți la profesorul de la catedră) ar trebui să verifice – periodic – gradul de eficiență al sistemului de învățământ :

•                Instinctul de a persevera atunci când lucrurile merg rău. Este vital să creștem personalități puternice, oameni care nu dau înapoi în fața dificultăților, care se pot automotiva și care vor merge mai departe fără să se lase afectați prea mult de eșecuri (generalul George Patton avea o expresie care ilustrează foarte bine acest aspect: „Succesul, spunea Patton, este înălțimea la care ricoșezi după ce te izbești de podea”). Ne întrebăm: cât de mult de preocupă școala de modul în care gestionează elevul eșecul pe care îl traversează?

•                Încrederea în sine pentru a veni cu idei noi, inovatoare, potențial transformatoare. O idee nouă este – prin esența ei – un risc, o mare probabilitate de eșec (cel puțin într-o primă instanță). Și lucrurile nu se opresc aici: atunci când cineva are o idee nouă este posibil ca persoanele din jur să-l privească critic, să-l conteste, să-l „pună la zid”. Iată de ce trebuie să ai curaj pentru asumarea unor idei noi, curaj pe care școala îl „cultivă” prea puțin (dimpotrivă, de multe ori școala face exact opusul – pedepsește mult prea repede greșeala și nu îi dă voie elevului să aibă păreri „divergente” față de cea „oficială”). Nu trebuie să uităm că un mare inventator ca Edison spunea „Nu am eşuat. Doar am gasit 10 000 de metode care nu funcţionează...”

Vezi continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News