Ce este "regula fermoarului", care contrazice regulile de circulaţie. "Asigură fluiditate. În alte ţări a devenit regulă de circulaţie, la noi se refuză"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Life Of Pix, Pexels
Fotografie de la Life Of Pix, Pexels
Regula fermoarului, deşi nu apare în Codul Rutier, ar putea fi soluţia pentru decongestionarea traficului atunci când se trece de la o şosea cu două benzi la o şosea cu o singură bandă.

"Regula fermoarului nu este o regulă de circulaţie, dar este o regulă de bun simţ. A devenit regulă de circulaţie în Germania, Suedia, Belgia, venind din conducere defensivă. Ea a apărut atunci când a început aglomerarea pe drumurile publice, acum zeci de ani. În România, trăim din ce în ce mai vizibil acest fenomen, aglomerarea. 

Regula fermoarului este împotriva regulii de circulaţie. Pentru că regula din Codul Rutier spune că atunci când trebuie să trecem de la două benzi la o singură bandă sau din două străzi pe o stradă, unii au prioritate, unii nu. Cei care nu au prioritate ar trebui să stea acolo 3-4-5 ore până se eliberează banda de prioritate. 

Şi atunci vine această regulă de conducere defensivă, care în alte ţări a devenit regulă de circulaţie, şi spune aşa: în aglomeraţie, din motive de accident, lucrări, etc, atunci intră o maşină din stânga, una din dreapta, şi tot aşa. Exact cum ai încheia un fermoar. Asta înseamnă fluiditate şi predictibilitate. Ce înseamnă asta? Ştiu când îmi vine rândul. Să ne imaginăm că suntem pe autostradă, la 130 km/h, şi se reduce şoseaua de la două benzi la o bandă. Se reduce un pic ritmul, pentru că este legat cu distanţa. Dacă mergem toţi cu 130 km/h, trebuie să fim la 65 de metri unul de altul. Dacă reducem la 50 - 60 km/h, distanţa dintre noi poate să scadă la jumătate. Asta înseamnă că putem circula în fermoar, la viteză mai mică, ca apoi, când trecem de zona de pericol, să ne despărţim din nou în două benzi. Asta în Germania. 

În România ne blocăm unul pe altul, pentru că nu ştim cine trece. Trec doi-trei de acolo, mai vine unul cu tupeu, lumea se enervează, apar claxoane, şi ne oprim. Şi se face coadă de 2-3-5 km pe o autostradă aglomerată, pentru că nu ştim regula fermoarului. Aceasta dă fluiditate şi acel confort că ştii când îţi vine rândul. În Germania, dacă nu respecţi regula asta, ţi se ia carnetul. La noi se refuză să fie învăţată la şcoala de şoferi", a declarat Titi Aur, în cadrul unei ediţii speciale a DC Conducem. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel