Ce asemănări există între Kelemen Hunor și Ștefan cel Mare
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, și măritul voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare, sunt două personalități din istoria României. Deși primul este de actualitate, iar cel de-al doilea se află de multe secole menționat în evenimente ce țin de trecutul poporului român, ambii lasă moștenire declarații mărețe generațiilor viitoare.
În cadrul unei conferințe de presă, legată de temerile senatorului UDMR Gyorgy Frunda privind rămânerea Uniunii în afara Parlamentului, președintele UDMR, Kelemen Hunor, și-a declarat marți încrederea în electoratul maghiar, considerând că întotdeauna au existat ”campanii murdare și chiar foarte murdare”.
Deși nu a dorit să comenteze afirmațiile senatorului Gyorgy Frunda din 9 ianuarie, Kelemen Hunor a declarat cu mândrie: ”Până acum, de fiecare dată, în fiecare an electoral, ne-au înmormântat unii. Ne-au făcut şi parastasul. Şi uite că suntem aici. Şi vom fi aici şi în 2013, şi în 2014, şi mai târziu”.
Parafrazându-l pe Delavrancea în Apus de soare cu celebra replică: "Moldova nu a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor!", putem afirma fără să greșim că, în adâncul sufletului, Kelemen Hunor gândește românește.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News