Data publicării:
Ce ar face Sorin Grindeanu dacă ar fi premier, în contextul PNRR. Răspuns pentru Elena Cristian
Sorin Grindeanu a răspuns la o întrebare adresată de Elena Cristian, redactor șef DCBusiness, în contextul PNRR-ului.
"Dacă mâine de dimineaţă aţi fi numit premierul României, spuneţi-mi trei decizii pe care le-aţi lua pentru ca aceste aproape 30 de miliarde să ajungă şi să rămână în economia României", a fost întrebarea pe care Elena Cristian i-a adresat-o lui Sorin Grindeanu, în emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.
"Prima ar fi să dezbat cât se poate de transparent acest PNRR. Acesta este un plan pentru toată România. Împrumuturile pe care le luăm le luăm toţi românii. De aceea, este nevoie să fie dezbătut cu toată lumea, nu doar în Parlament. Ci cu toţi actorii sociali. A doua decizie ar fi să măresc suma pentru administraţiile locale. Acum se află undeva la 2 miliarde din cele 30. A treia, extrem de importantă, ar fi să dau voie autorităţilor locale să poată să acceseze şi pilonii care nu ţin în mod direct de ei şi mă refer la educaţie, transporturi şi sănătate.
Până la urmă, ca să renovez o şcoală într-o localitate, de exemplu, eu cred că cel mai bine se poate ocupa autoritatea locală, nu ministerul Educaţiei. Aş descentraliza decizia astfel încât să şi ajungem să îi cheltuim, că noi avem o mare problemă din acest punct de vedere. Iar capacitatea administrativă pe care o are în acest moment România este singura pârghie prin care putem să ajungem să cheltuim aceste sume", a spus Sorin Grindeanu.
Orban acuză PSD de șantaj
Ludovic Orban susține că ”e foarte complicat” ca PNRR să fie dezbătut în Parlament și acuză PSD de șantaj
"Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este rodul unei consultări ample care a fost făcută în societatea românească, consultare la care au participat asociații profesionale, asociații ale autorităților locale, grupuri reprezentative. La nivelul Comisiei de Afaceri Europene a fost necesară furnizarea de informații legate de PNRR, iar reprezentanții Guvernului au prezentat informațiile care le-au fost solicitate cu privire la PNRR. Este foarte complicat ca PNRR să facă obiectul unei dezbateri parlamentare.", a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.
"Nu pot să-și bată joc de toți cetățenii din Uniunea Europeană"
"Nu înțeleg de ce PSD încearcă să facă o legătură între dezbaterea PNRR în Parlament și ratificarea Euroatomului, adică modificarea Tratatului. Pentru acest lucru, este necesară o majoritate calificată de două treimi în plenul Camerelor reunite. Ca atare, îi îndemn pe toți parlamentarii Opoziției să înțeleagă că nu pot să-și bată joc de toți cetățenii din Uniunea Europeană, inclusiv de cetățenii români, încercând să șantajeze cu neparticiparea la vot. Ratificarea este absolut necesară! Fără această ratificare, în toate țările membre, Comisia Europeană nu poate să deruleze procedurile de lansare a împrumuturilor şi nu poate să asigure finanţarea pentru susţinerea Mecanismului de Redresare și Reziliență.", a adăugat liderul PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News