Medicul Adrian Streinu-Cercel a avut o intervenție la Realitatea Plus în care a vorbit despre puterea propriului exemplu în campania de vaccinare:
„Este clar că există și o serie de reticențe la personalul medical. Eu vă dau exemple din Institutul Matei Balș, pentru că eu am fost una dintre primele persoaane care s-au vaccinat. Din momentul în care m-am vaccinat eu, au venit și s-au așezat la coadă să se vaccineze, ceea ce înseamnă că exemplul personal e un exemplu care poate să convingă. De unde aveam circa 600 de persoane înscrise, în momentul de față am depășit cifra de 780 de persoane vaccinate în cadrul Institutului.
Astăzi am primit și o vizită de la Direcția de Sănătatea Publică în vederea evaluării modului în care se desfășoară vaccinarea și, doamnele de acolo au recunoscut faptul că vaccinarea se desfășoară cât se poate de bine și, mai mult decât atât, avem catagrafii cât se poate de clare și știm în fiecare zi ce persoane urmează să vină.
Și noi am avut dispute, de exemplu aceea în care o persoană era programată mâine și a venit astăzi. Am vaccinat-o atunci când a venit. Nu trebuie să fim fixiști. Poate persoana respectivă are ceva de făcut și găsește o breșă în timpul său ca să se vaccineze. Orice persoană care se vaccinează este un bun câștigat în lupta cu această pandemie“, a conchis Streinu-Cercel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video