Judecătoarea Georgiana Moldovan, cea care a decis măsurile preventive în cazul tinerilor acuzaţi de viol din Vaslui, a explicat marţi în plenul Consiliului Superior al Magistraturii că partea vătămată i-a cerut arest la domiciliu în şedinţa de judecată pentru cei care au recunoscut fapta.
"Persoana vătămată a venit şi a cerut în sală pentru cei trei. (...) Am ieşit din sală şocată că mi-a cerut persoana vătămată asta - arestul la domiciliu pentru cei trei care au recunoscut. S-a opus cu privire la cei patru care nu au recunoscut şi mi-a cerut pentru cei trei", a afirmat judecătoarea, potrivit Agerpres.
Judecătoarea a mărturisit că a ajuns să-şi reproşeze că a declarat şedinţă nepublică, însă a arătat că a luat această decizie pentru a o proteja pe fată. "Dacă nu era şedinţă nepublică, ziariştii ar fi putut să afle aspecte relevante din dosar, pentru că dosarul a fost greşit ales pentru lupta împotriva abuzurilor sexuale. Adică greşit - nu e cel mai reprezentativ şi în niciun caz eu nu sunt apărătoarea unor inculpaţi. Am dat pedepse mari la viol. Am avut pedepse cu 12 ani şi şase luni . Eu voiam doar să aflu adevărul acolo", a spus judecătoarea.
Declaraţiile au fost făcute în contextul discutării în şedinţa plenului CSM de marţi a cererii de apărare a reputaţiei profesionale a judecătoarei Georgina Moldovan de la Judecătoria Vaslui.
[citeste si]
"S-a afirmat în presă că soţul meu ar fi rudă, consătean cu cineva din dosar. Soţul meu este din Brăila şi a venit prin căsătorie în Vaslui. (S-a spus - n.r.) că detaşarea mea la Şcoala Naţională de Grefieri (SNG) a avut la bază o recompensă pentru acest dosar. Or, detaşarea a avut la bază un concurs care se desfăşurase cu trei luni înainte. (...) S-a mai spus că a existat o conivenţă ca şi cum acolo poliţia, parchetul şi judecătorii, toţi, am fi discutat să favorizăm pe inculpaţi. S-au demontat toate aceste afirmaţii, dar imaginea publică şi reputaţia mea a fost afectată şi din cauza obligaţiei de rezervă nu am avut niciodată posibilitatea de a mă apăra", a susţinut magistratul.
Georgina Moldovan a precizat că a formulat această cerere "într-un moment de criză" pentru ea şi consideră că trebuie admisă pentru a atenua şi ultima rămăşită a memoriei colective în opinia publică, chiar dacă în ultimul timp au încetat toate acuzele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol