Data publicării:
CCR, DECIZIE pe completurile de trei judecători
Curtea Constituţională a României dezbate, astăzi, sesizarea privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.
Update: CCR a amânat DECIZIA la sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Curtea Supremă pe tema completurilor speciale. Sesizarea va fi judecată în data de 19 aprilie.
Ştirea iniţială: Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat că a sesizat Curtea Constituţională privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.
În calitatea sa, Florin Iordache a depus la CCR o sesizare în care susţine că există un conflict de natură constituţională între Înalta Curte şi Parlament, deoarece cei de la ICCJ nu au constituit completurile specializate aşa cum prevede Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Şedinţa trebuia să aibă loc miercuri, 10 aprilie, însă discuţiile au fost amânate pentru astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News