Curtea Constituțională a României a amânat pentru data de 3 iulie pronunțarea pe sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, potrivit Mediafax.
Avocații lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.
Părţile implicate în conflict au susţinut punctele de vedere, în şedinţa publică de pe 10 aprilie a Curţii Constituţionale.
Conflictul juridic a fost sesizat de Florin Iordache pe marginea articolului 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 care prevede că: „Pentru judecarea în prima instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate". Acţiunea a fost făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, în perioada 16-24 martie, când acestuia i-au fost delegate atribuţiile de către preşedintele Camerei Liviu Dragnea din cauza unor probleme la spate care au necesitat internarea liderului PSD.
VEZI ȘI: Bolcaș spune dacă decizia CCR în cazul completurilor de judecată îl ajută pe Dragnea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cod Galben de averse, grindină și vânt. Zonele vizate
- Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?
- „Poarta către Infern” din Siberia se deschide. De ce ar trebui să ne îngrijoreze
- Zodia care nu are timp nici să respire în săptămâna 13 - 19 mai. Daniela Simulescu: Vă fac o recomandare / Video
- Serialul turcesc “O dragoste” va fi difuzat în fiecare luni și marți, iar “Vinovați de iubire”, de miercuri până vineri, la Kanal D
- România, lovită de un ciclon. Elena Mateescu, ANM: Vorbim de temperaturi minime destul de coborâte, lapoviță și ninsoare
- Rareș Bogdan și-a prezentat noul ceas rusesc. Cât a costat noua achiziție
- Boala care crește riscul de AVC de 8 ori, iar de infarct de 10 ori. Cristina Pricop, Public Affairs Head Sanofi România: O maladie banală omoară, indirect, prin niște comorbidități care duc la deces
- Tun imobiliar, dus la alt nivel de Valentin Resmeriță, candidat PNL la Primăria Focșani. E de noaptea minții o asemenea tranzacție! Își va trece tot orașul în proprietatea sa?
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian