CCR-Dan Șova. Klaus Iohannis, primul mesaj după decizia CCR
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
iohannis klaus dece
iohannis klaus dece
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, miercuri, că Senatul nu a redactat hotărârea cu privire la solicitarea Ministerului Public de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova. 

CCR a transmis Senatului că este obligat să redacteze hotărârea și s-o publice în Monitorul Oficial. După publicare, urmează o dezbatere pe tema constituționalității. Dacă CCR va decide că hotărârea din Monitorul Oficial este neconstituţională, abia atunci se va pune din nou problema arestării lui Dan Şova.

Președintele Klaus Iohannis a transmit, miercuri, printr-un comunicat de presă, că "a luat act de hotărârile Curții Constituționale privind cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională formulate de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii. Caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, prevăzut de Legea fundamentală, impune Senatului să acționeze în acord cu soluția pronunțată miercuri, 8 aprilie a.c". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel