Obiectivul principal propus de CCIR la nivelul PiE a Consiliului de Afaceri al OCEMN a constat în consolidarea cooperării economice internaționale prin creșterea conectivității între antreprenorii din țările OCEMN și UE. La nivel sectorial, CCIR s-a axat pe identificarea de soluții care ar dinamiza cooperarea în sectoare cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii, respectiv transport și conectivitate, economie circulară și competitivitate.
În cadrul reuniunii, Mihai Daraban, a prezentat raportul de activități al CCIR, realizat în perioada mandatului extins al CCIR la PiE a Consiliului de Afaceri al OCEMN (ianuarie – decembrie 2020). Totodată, a fost predată Președinția-în-Exercițiu a Consiliului de Afaceri al OCEMN către Camera de Comerț și Industrie a Tiranei pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie.
„În 2019, schimburile comerciale dintre România și țările OCEMN au însumat aproape 23 miliarde de euro (22.841 miliarde de euro). În mod cert, există încă loc pentru îmbunătățiri, iar inițiativa CCIR, lansată în toamna anului 2020, care vizează valorificarea transportului maritim prin Canalul Suez, prin stabilirea prețurilor preferențiale pentru navele de marfă OCEMN, poate avea un impact semnificativ asupra economiilor noastre. Trebuie să continuăm să explorăm avantajele poziționării geografice a regiunii OCEMN și trebuie să avem în vedere că principala misiune a Consiliului de afaceri al OCEMN este de a intensifica relațiile economice bilaterale, întrucât comerțul și prosperitatea sunt cheia păcii și a succesului în regiune”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
Ce reprezintă OCEMN
Consiliul de Afaceri al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (CA OCEMN) a fost înființat la 30 august 1992 și a devenit operațional la 1 mai 1993. La sfârșitul lunii martie 1995, Camera de Comerț și Industrie a României, prin Președintele ei, a fost desemnată de către Ministerul Afacerilor Externe al României ca reprezentantă a comunității de afaceri din România în acest Consiliu, luând parte la activitatea acestuia. Președinția organizației este asigurată prin rotație la fiecare 6 luni.
Se asigură astfel o interacțiune periodică între comunitățile naționale ale oamenilor de afaceri din statele participante și organele interguvernamentale ale OCEMN. Ultimul mandat al Președinției-în-Exercițiu a României (cel de-al 5-lea) a fost în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015. În timpul Președinției, România a urmărit cu prioritate consolidarea misiunii economice a BSEC.
Statele membre ale Consiliului de Afaceri sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia, Rusia, Turcia și Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor