Data publicării:

CCIR solicită urgentarea aderării României la Schengen pentru facilitarea transportului de mărfuri

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mihai Daraban: Cel mai consistent obstacol, prin întârzierea aderării României la spațiul Schengen, îl constituie blocajul transporturilor de mărfuri în frontiere
Mihai Daraban: Cel mai consistent obstacol, prin întârzierea aderării României la spațiul Schengen, îl constituie blocajul transporturilor de mărfuri în frontiere
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a primit, în data de 29 noiembrie a.c., vizita noului Consilier Economic, din cadrul Ambasadei Austriei în România, Christoph Grabmayr, aflat prima oară în vizită la Camera Națională.

În cadrul acestei întâlniri, au fost dezbătute mijloacele prin care pot fi continuate eforturile comune de dezvoltare a relațiilor economice bilaterale, prin dinamizarea dialogului între firmele austriece și cele românești. Totodată agenda de lucru a cuprins și chestiuni legate de aderarea României la spațiul Schengen și efectele care rezultă în urma amânării aderării țării noastre la spațiul european de liberă circulație.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a declarat: „Cel mai consistent obstacol, prin întârzierea aderării României la spațiul Schengen, îl constituie blocajul transporturilor de mărfuri în frontiere, care aduce cu sine pierderi uriașe. CCIR vine cu propunerea, către clasa politică, ca aderarea României la Schengen să se facă în doi pași: mai întâi, și cel mai urgent, să fie o liberă trecere pentru transportul de mărfuri, pasul doi, tranzitul de persoane.”

Dl. consilier Christoph Grabmayr, a declarat: „Sunt impresionat de implicarea CCIR în rezolvarea problemelor comunității de business din România. Totodată, vă asigur că voi transmite autorităților de la Viena mesajul președintelui CCIR”.

La finalul lunii decembrie 2023, ar urma să supună la vot o posibilă aderare a României și Bulgariei, în etape, mai întâi cu granițele aeriene, din luna martie anul viitor, și apoi cu granițele rutiere și maritime, în etapa a doua.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel