Analistul Cristian Tudor Popescu a lansat ipoteza că, în situaţia de faţă, Curtea Constituţională ar putea deveni izvor de drept în decizia privind referendumul. CCR are precedente în acest sens, chiar în timpul mandatului lui Băsescu, când au creat un drept nou pentru preşedinte, "instituţia refuzului". Curtea are rolul de a interpreta evenimentele, dar nu este obligată să ţină cont de context. Un astfel de caz a fot cel al Robertei Anastase. Chiar dacă preşedintele Camerei Deputaţilor era acuzată că a măsluit votul, CCR a luat în considerare doar procesele verbale de şedinţă întocmite de PDL, nu de ceea ce se vedea pe imaginile televizate.
În anul 2007, Călin Popescu Tăriceanu, premierul de atunci, a propus-o ca ministru al Justiţiei pe Norica Nicolai. Traian Băsescu a refuzat să semneze propunerea şi a izbucnit un întreg scandal. Războiul politic a fost atunci tranşat de Curtea Constituţională, care, a devenit izvor de drept şi a creat un nou drept pentru preşedinte. Conform acestei decizii, preşedintele are voie să refuze un ministru o singură dată.
Acest drept nu era trecut în Constituţie, dar a fost introdus de CCR. Prin această decizie s-a creat practic "instituţia refuzului".
O altă decizie importantă în care CCR a devenit izvor de drept este chiar impunerea pragului la referendumul din 29 iulie. O astfel de prevedere nu există în Constituţie, dar a fost impusă de Curtea Constituţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol