"O repet, Ministerul Sănătății ne e dator cu explicații serioase privind numărul de decese, relativ mare în raport cu restul statelor membre ale Uniunii Europene (la care adăugăm Marea Britanie, Norvegia și Elveția). Ieri, 13 septembrie 2020, în România s-au înregistrat, potrivit cifrelor oficiale, 36 de decese având drept cauză virusul corona. Cu un caz mai puțin, adică 35 de decese, dar LA UN LOC, au avut Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Olanda, Norvegia, Finlanda, Elveția, Danemarca, Polonia și Bulgaria!
Cu alte cuvinte, state având împreună aproape 400 de milioane de locuitori au avut mai puține decese decât România! Situația nu s-ar schimba dacă am alege un alt eșantion în care să includem Austria, Ungaria sau Portugalia. Singura țară ce are un număr comparabil de decese cu noi este Spania, dar care are 47 de milioane de locuitori", a scris Varujan Vosganian pe Facebook.
"Ceva nu e în regulă în România"
"E limpede că ceva nu e în regulă în România. Din punct de vedere biologic nu se poate explica cum Franța, cu 7000 de cazuri zilnice de infectare, are 6 decese, Marea Britanie cu 3330 de noi cazuri, are 5 decese sau Olanda cu peste o mie de noi cazuri are un singur deces, în timp ce România, la același număr de cazuri noi ca Olanda, are o medie de 40 de decese. Nu mai vorbim de faptul că în unele state precum Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda, Elveția, Austria sau Danemarca nu se mai moare de coronavirus.
Nu pot exista decât două cauze ale acestei discrepanțe dintre România și restul Europei: modalitatea în care se declară decesele cauzate de coronavirus sau deficiențele induse de protocoalele Ministerului Sănătății și de specificul asistenței medicale din România. Dar, indiferent de cauze, ele trebuie prezentate opiniei publice. Altminteri tot spectacolul ăsta cu măștile, cu restaurantele, cu tot soiul interdicții, reguli și dispute n-ar fi decât o jalnică comedie pe care suntem siliți s-o jucăm cu toții", a mai scris acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui