Data publicării:
Cazul revoltător de sclavie din România, în presa internațională
Cazul din Argeş a ajuns şi în presa străină, care preia pe larg detaliile date publicităţii de procurori. "România: Cinci victime ale sclaviei au fost eliberate de poliţie, 40 de arestări", titrează France TV Info.
Televiziunea franceză de ştiri a difuzat imagini de la momentul raidului şi precizează că victimele, oameni săraci cu handicapuri fizice sau psihice, erau legate cu lanţuri, bătute şi umilite.
"Vastă reţea de sclavi descoperită în România", scrie şi 7sur7. Site-ul belgian de ştiri adaugă faptul că, pe lângă muncă forţată, privare de libertate şi umilinţe, autorităţile suspectează că victimele au fost supuse la agresiuni sexuale şi violuri.
Tabloidul britanic Daily Mail preia, fără comentarii proprii, ştirea Associated Press cu titlul "România anchetează un caz de sclavie. Oameni răpiţi, ţinuţi în lanţuri, obligaţi să cerşească".
Ştirea a ajuns şi peste ocean. Postul de televiziune ABC News din Statele Unite şi cotidianul Toronto Star din Canada preiau, de asemenea, ştirea Associated Press, în care procurorul-şef din Piteşti se declară şocat că aşa ceva se întâmplă în secolul XXI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News