Cazul Corneliu Bârsan
Un specialist de prima marca. Roman. Magistrat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Casatorit. Sotia, si ea magistrat. La Inalta Curte. Ambele posturi fiind vizate de clientela PDL. Si asa se produce marea facatura. In care Corneliu Barsan este interceptat, in baza Legii sigurantei nationale, sub pretextul ca ar fi terorist.
Cum de a fost posibil asa ceva? Cum s-a procedat, de fapt? Cine au fost initiatorii? Ce au urmarit ei? Este acesta un caz singular? Sau este pur si simplu una dintre nenumaratele piese puse pe banda rulanta a faradelegilor DNA, in complicitate cu reprezentanti ai altor institutii ale statului?
Intrucat si functia sotului si functia sotiei sunt extraordinar de importante in arhitectura justitiei, el judecand nenumarate cauze la CEDO, care vizeaza nedreptati suferite de romani, prin nerespectarea unor proceduri de drept civil sau de drept penal, iar ea, prin pozitia de la Inalta Curte, fiind punctul terminus al unor procese de condamnare sau de achitare, artizanii acestei operatiuni de supraveghere si inregistrare ilegala a lui Barsan si-au asumat, incontestabil, un important risc. Cum putea fi interceptat, in scopul de a fi obtinute, eventual, informatii compromitatoare, acest judecator la CEDO, fara ca procedura in sine sa starneasca reactii? Pentru ca, in definitiv, un judecator, fie el si sub epoleti, trebuie sa se pronunte. Trebuie sa-si dea girul. Sa semneze mandatul de interceptare. Si de aici ar fi putut fi generate discutii. Si controverse. Care i-ar fi incomodat sau chiar demascat pe initiatori.
Asa se face ca, la limita, s-a recurs la solutia extrema. Mai poate fi obtinut, aproape automat si in conditiile pastrarii unui secret desavarsit, un mandat de interceptare si pe alta cale. Declari persoana respectiva suspecta de terorism. Si o urmaresti si o interceptezi cat vrei. Astfel, magistratul Corneliu Barsan a devenit o victima a regimului Traian Basescu.
Pana la urma, vor fi aflate toate detaliile necesare privind modul in care a fost pusa la cale aceasta operatiune. Precum si cele referitoare la promotori. Pana la urma, se va afla cine a facut presiuni pentru a se obtine o aprobare in acest sens si cine, procedand la fel de ilegal, a aprobat faradelegea. Vom sti, la capatul firului, cu certitudine, si care a fost scopul urmarit.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News