Data publicării:

Cazanciuc: Ungaria și Bulgaria au făcut deja acest lucru! Ar putea și România!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

PSD propune un program guvernamental de industrializare pe bază de licență, spune senatorul social-democrat Robert Cazanciuc.

„Guvernul actual a eșuat în gestionarea pandemiei! Nu are răspunsuri! Nu are soluții pentru problemele de azi! Cu siguranță nu va avea soluții pentru problemele de mâine. E nevoie de un guvern nou care să vină cu soluții curajoase. PSD a început să prezinte soluțiile pentru o nouă guvernare! Există răspunsuri rapide la problemele pandemiei”, transmite Robert Cazanciuc într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD.

El precizează că PSD propune un program guvernamental de industrializare pe bază de licență.

„Cum ne poate ajuta acest program în pandemie? De exemplu, în loc să cumpărăm medicamentul anti-covid Remdesivir, am putea să cumpărăm licența și să îl producem noi, aici în România! L-am produce mai ieftin, am crea locuri de muncă și am crește industria națională de medicamente! Ungaria și Bulgaria au făcut deja acest lucru! Ar putea și România! Programul propus de PSD pentru industrializarea pe bază de licențe ar permite țării noastre să devină producător de kituri de testare și de tratamente integrale anti-covid. Avem soluții! Este nevoie de o nouă guvernare care să știe să le aplice”, conchide social-democratul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel