O femeie de 31 de ani, din oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, a fost trimisă în judecată pentru acces ilegal la un sistem informatic, fiind acuzată că a încercat să folosească un card bancar ce nu îi aparţinea. Detaliile cazului sunt revoltătoare, scrie Adevărul.ro.
Cazul a ieşit la iveală după ce un bărbat a reclamat la Poliţie că i-a fost furat din casă un portofel plin cu bani, acte şi alte valori, chiar în timp ce un echipaj SMURD îi acorda primul ajutor. Victimei i se făcuse rău, iar atunci când medicii au intervenit, un copil de 11 ani ar fi intrat pe geam și ar fi sustras portofelul. Ulterior, mama acestuia ar fi încercat să folosească cardul bancar la un bancomat, pin-ul acestuia fiind găsit în portofel. Atunci ea a fost prinsă de polițiști.
„Inculpata nu a făcut decât o interogare a soldului, dar pentru aceasta a fost necesar a tasta codul PIN, atât suportul fizic cât şi codul fiindu-i comunicate de către fiul său minor, care nu are vârsta răspunderii penale (sub 14 ani). Nu a extras nicio sumă de bani, pentru că persoana vătămată nu avea disponibil bănesc, dar pe card era inserat numele acesteia şi inculpata ar fi trebuit să i-l restituie, însă mai întâi s-a deplasat la un ATM, astfel că apărarea acesteia în sensul că nu ar fi ştiut cui aparţine respectivul card, întrucât i-a fost înmânat de fiul său cu explicaţia că l-ar fi găsit în spatele blocului nu este credibilă şi nici scuzabilă.”, au precizat anchetatorii.
Femeia și-a recunoscut vina în fața judecătorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică