Data publicării:
Câți pensionari vor beneficia de 700 de lei în plus. Cum și CÂND vor fi acordați. Ministrul Muncii, Marius Budăi, clarificări
Guvernul României a anunțat luni lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice “Sprijin pentru România”.
În cadrul pachetului de sprijin anunțat luni, se regăsește și un ajutor financiar în valoare de de 700 de lei de care vor beneficia toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.
Potrivit declarațiilor primite în exclusivitate de la ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, acest sprijin va fi acordat o singura dată în luna iulie și se va regăsi în cuponul de pensie.
Potrivit ministrului Marius Budăi, în luna mai figurau 3.281.202 pensionari cu venituri mai mici de 2000 de lei. La nivel de buget, impactul financiar al acestei măsuri va fi în valoare de 2,3 miliarde le lei.
Marius Budăi ne-a informat că momentan se lucrează la Ordonanța de Urgența referitoare la acest pachet de măsuri sociale.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022
Potrivit Guvernului României, pachetul social “Sprijin pentru România”,este în valoare de 1,1 miliarde euro. Printre măsurile care se regăsesc în acesta, enumerăm:
1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:
- diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10 %, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială;
- suspendarea angajărilor la stat;
- creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei;
- accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR.
În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.
Citește și.....
Ciucă a anunțat noi măsuri pentru români
Premierul Nicolae Ciucă a prezidat, luni, reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Calendarul foarte strâns pe care l-am urmărit pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR și dialogul permanent între instituțiile statului român și între Guvern și Comisia Europeană fac posibilă transmiterea primei cereri de plată prin care România va beneficia de aproximativ trei miliarde euro sub formă de grant și împrumut. Aceste resurse importante vor finanța proiecte din toate componentele PNRR și vor avea impact în mai multe domenii strategice pentru România. Este un efort instituțional care trebuie continuat pentru a obține rezultate concrete, cu beneficii pentru cetățeni”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă. Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News